Cadou de la Parlament înainte de alegeri: de ce vor primi profesorii bani în plus la salariu

Cadou de la Parlament înainte de alegeri: de ce vor primi profesorii bani în plus la salariu

Parlamentarii se află în ultimele luni de mandat și mulți dintre ei se tem, probabil, că nu vor mai prinde un loc în viitorul Legislativ. Alegerile parlamentare sunt programate în decembrie și, până atunci, se forțează adoptarea mai multor proiecte de lege cu iz populist. Unul dintre ele prevede că profesorii vor primi bani în plus la salariu.

În Parlament se grăbește adoptarea cât mai multor proiecte care vin cu beneficii pentru diverse categorii profesionale. Mai sunt câteva săptămâni până la alegerile parlamentare din decembrie și aleșii vor să se asigure că pot aduna voturi din cât mai multe locuri.

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege inițiat de PSD care prevede acordarea unui supliment financiar de 2.000 de lei pentru profesori. În nota de fundamentare a proiectului se precizează că motivul acordării stimulentului îl reprezintă faptul că aceste categorii de salariați sunt implicate direct în lupta cu pandemia.

Bani în plus pentru profesori: cadou înainte de alegeri

Proiectul care a primit vot final prevede acordarea a 2.000 de lei lunar, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, şi a 1.500 de lei lunar, pentru personalul nedidactic şi auxiliar. Important de precizat, însă, e faptul că proiectul trebuie promulgat și de președintele Iohannis pentru ca dascălii să primească acești bani. 

Potrivit proiectului de lege, sumele nu vor fi impozitate. De acești bani ar urma să beneficieze pentru 220.000 de profesori și aproximativ 70.000 de personal auxiliar din învățământ. Efortul bugetar ar fi de peste o jumătate de miliard de lei, lunar. Iar această povară cade, evident, pe umerii Guvernului, care are și așa un buget extrem de strâmtorat.

Evident că sindicatele din domeniu salută decizia.

„Profesorii sunt în prima linie şi merită aceşti bani. Este un ajutor similar celui primit de medici care au totuşi şi echipamente de protecţie. Profesorii au numai o mască. Trebuie precizat că aceste sume vor fi primite de cadrele didactice numai pentru orele în care acestea stau cu elevii faţă în faţă, nu şi atunci când se intră în scenariul roşu, cu ore în regim online”, spune Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Există, însă, voci care susțin că proiectul este unul populist, iar PSD profită în ultimele luni de mandat ale Parlamentului că este în opoziție și că nu trebuie să gestioneze finanțele țării. Așa că aruncă mai mulți cartofi fierbinți în curtea Guvernului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI