26 oct. 2020 | 14:01

Avertismentul momentului de la Banca Transilvania: te costă enorm dacă nu ești atent la așa ceva

BANI
Avertismentul momentului de la Banca Transilvania: te costă enorm dacă nu ești atent la așa ceva

Banca Transilvania a făcut o listă cu cele mai periculoase practici la care te poți expune online. Important e să fii cât mai atent, ca să eviți orice neplăcere, inclusiv pierderi de bani.

Unul dintre canalele preferate de fraudă e mailul. Banca Transilvania avertizează să nu accesezi niciodată fișierele primite pe mail din surse necunoscute. Majoritatea virușilor cibernetici sunt răspândiți ca fișiere atașate la mail-urile pe care le primești din surse necunoscute.

Astfel, dacă îți intră în căsuța de mail un mesaj care te anunță că trebuie să deschizi atașamentul în cel mai scurt timp posibil, fiind o urgență, iar tu nu cunoști expeditorul cel mai bine ar fi să ștergi acel mail, inclusiv din Trash.

Totodată, fii atent ca în relația cu banca să nu deschizi mail-uri care par a fi de la BT, dar nu sunt. În cazul în care îți apare în Inbox un mail care vine și cu cea mai mică suspiciune, cel mai bine este să ne contactezi. Fie că o faci direct pe site, la adresa contact@btrl.ro sau la numărul de telefon 0264 30 80 28, până reușești să iei legătură cu noi, sub nici o formă să nu deschizi fișierul atașat sau să urmezi link-urile dintr-un astfel de mail.

Nu în ultimul rând, tactica de phishing. E una dintre cele mai folosite. Este o metodă de furt de identitate prin care se încearcă obținerea, de la clienții unei companii, unor date personale sau confidențiale. Acestea pot fi folosite ulterior în mod ilegal de către persoane răuvoitoare pentru a efectua tranzacții chiar în contul tău.

Cum zice Banca Transilvania să ai grijă și de telefon

Banca Transilvania avertisment facebook

În 2020, Banca Transilvania a tras cât mai tare pe produse digitale, pe aplicațiile de telefon. Așa că trebuie să ai atenție sporită și la acestea.

Astfel că evită folosirea dispozitivelor ale căror sistem operațional a fost modificat (root-at sau jail-break-uit de la varianta oficială) întrucât această operațiune schimbă sau în unele cazuri chiar elimina măsurile de securitate implementate de către producător, expunandu-te unor riscuri suplimentare.

Pe cât posibil, menține sistemul de operare al telefonului tău actualizat cu ultimele patch-uri de securitate și upgrade-uri. De asemenea, folosește soluții de securitate cibernetice. Niciodată nu poți fii suficient de sigur. Soluțiile moderne au integrat și un filtru anti-malware. Un astfel de program îți va menține tot timpul calculatorul sau telefonul în siguranță păstrându-ți atât fișierele, cât și datele personale protejate.

Nu în ultimul rând, când vine vorba de plăți online, verifică să fii pe un site cu https, să fie trecut procesatorul de plăți și să fie de încredere, folosește o conexiune sigură la internet (poți, eventual, pe laptop să-ți dai hotspot de pe telefon) și să nu cumperi de pe site-uri a căror veridicitate n-o poți verifica în niciun fel.