Atenție mare la fraudele pe PayPal: de ce au început utilizatorii să primească facturi

Atenție mare la fraudele pe PayPal: de ce au început utilizatorii să primească facturi

Un număr mare de utilizatori de PayPal au început să primească facturi nesolicitate pentru valori mai mult sau mai puțin generoase. Problema este că, deși există o tentativă de fraudare la mijloc, facturile sunt valide, pot fi achitate.

De-a lungul anilor, utilizatorii de Paypal au fost deseori ținta unor tentative de fraudare, întâi prin tentative de phishing, iar acum cu facturi precum cea de mai jos. Aceasta din urmă atestă modul cât se poate facil prin care entități rău intenționate din online pot face bani de pe urma ta.

factura paypal
Dana Wollman/Engadget

În cazul în care faci o căutare simplă pe Twitter sau pe forumul oficial al PayPal, rămâi mărcat de numărul mare de utilizatori care se plâng de această problemă. Un redactor Engadget a relatat propria experiență pe marginea acestui subiect.

Ea a primit o factură pe mail pe care ar fi trebui să o achite prin PayPal cu titlul ”Factură pentru ajutorarea celor afectați de incendiile din California.”. Corpul mesajului era cât se poate de sugestiv. ””Ajută-i pe cei afectați de incendiile din California” ți-a trimis o factură de 35 de dolari. Vizualizează și achită factura”.

Partea neobișnuită este că mesajul vine în mod autentic de la PayPal (service@paypal.com), iar transferul așteaptă să fie efectuat din contul tău, înainte să fi dat tu vreun click. Organizația care îți cere bani variază, dar problema este una la scară largă, indiferent dacă discutăm de DirectRelief, GoDaddy sau Organizația Mondială a Sănătății.

Cei de la PayPal au afirmat că sunt conștienți de aceste tentative de fraudare, au eliminat facturile ilicite și fac eforturi pentru a se asigura că datele clienților sunt în siguranță.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI