Artă, cu poveste: își vinde o pictură de la șase ani cu milioane de euro

Artă, cu poveste: își vinde o pictură de la șase ani cu milioane de euro
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
08:11 17.01.2020

Arta este subiectivă, iar valoarea ei ține de cel care a făcut-o sau de cel care o cumpără. Din acest motiv, poate ajunge cu ușurință să se vândă cu milioane de euro.

Tabloul din imaginea de mai sus a fost realizat un jurnalist rus, când avea doar șase ani. Nu este și nu a fost vreodată pictor profesionist. Cu toate acestea, speră să obțină pe el aproximativ 2 milioane de dolari. Dacă suma ți se pare exagerată, este important de reținut că, în opinia autorului, valorează de două ori mai mult, dar la ora actuală are nevoie doar de suma cerută.

Luni, pe site-ul de anunțuri rusesc Avito, Vladimir Mkrtchyan, în vârstă de 41 de ani, a postat un anunț de vânzare. Motivul pentru care a devenit viral ține de valoarea fabuloasă pe care speră să o obțină pe o pictură nu foarte elaborată realizată de Vladimir pe vremea când avea șase ani. Autorul a cerut 140 de milioane de ruble pe lucrare, aproximativ 2 milioane de euro.

Motivul pentru care se justifică acea sumă, în opinia celui care o cere, are legătură cu contextul în care a fost realizată. Deși nu este o lucrare de o măiestrie deosebită, aparent, reflectă realitățile de pe vremea Uniunii Republicilor Socialist Sovietice, prin ochii unui copil de șase ani.

”Când am pictat tabloul, eram mic, era perioada sovietică. În lucrările mele, am reflectat realitatea care ne-a venit prin ecranul de la TV, prin cărți. Eram interesat de tema războiului civil în acea perioadă.”, a explicat Mkrtchyan într-un interviu acordat 360TV.

Titlul lucrării este ”Om din Armata Roșie pe cal” și a fost descoperită de autor în timp ce făcea curățenie printr-o serie de lucruri vechi, din copilăria sa. Ideea de a-l vinde cu o avere i-a venit brusc, când și-a dat seama despre ce comoară este această viziune a copilăriei. ”Mi-am pus tot sufletul și toată bucuria copilăriei în el. După cum știi, mâna artistului este ghidată de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că I-a plăcut atât de mult.”

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: