Anunțul Digi | RCS-RDS în plină criză: toți clienții trebuie să afle asta

Anunțul Digi | RCS-RDS în plină criză: toți clienții trebuie să afle asta

Grupul Digi | RCS-RDS a făcut un bilanț pentru perioada de criză și vine cu un anunț care-i va surprinde pe mulți clienți. Mai ales că vine cu o zi înaintea unei super campanii de portare.

Grupul Digi, cu operațiuni în România, Ungaria și Spania, a făcut un bilanț pe ultimele trei luni, perioadă marcată de criza medicală. Veștile nu-s însă dintre cele mai rele, ba din contră. Digi Communications susține că s-a concentrat pe cele trei piețe pe mai multe aspecte: avansul tehnologic, furnizarea de servicii de calitate clienților, la același nivel ca înainte de starea de urgență, consolidarea cotei de piață și optimizarea mixului de vânzare.

Iar rezultatele se văd.

Cum s-a descurcat Digi | RCS-RDS în plină criză

Cele mai importante pentru clienți sunt rezultatele de la noi din țară. Digi | RCS-RDS s-a menținut în poziția de lider al pieței portabilității, care a coborât de la 83.400 de numere portate (telefonie fixă și mobilă) în ultima lună fără restricții, respectiv februarie 2020, la cel mai scăzut nivel, 38.341 de numere portate, în aprilie 2020.

În luna mai, segmentul de portabilitate și-a recăpătat ritmul de creștere, cu 58.117 de numere portate. Rețelele de telefonie mobilă și fixă ale Digi | RCS-RDS și-au păstrat poziția de top ca principalele destinații de portabilitate, obținând 40% din piața totală de portabilitate în martie, 38% în aprilie și 45% în mai*. Începând cu 1 ianuarie 2020 și până la 31 mai 2020, Digi | RCS-RDS a portat 134.426 de numere de telefonie mobilă și 9.865 de numere de telefonie fixă.

Canalele de vânzare complementare au contribuit la o poziție stabilă a pieței în timpul pandemiei. Campaniile de marketing online și optimizarea canalului de vânzare online digiromania.ro au susținut creșterea comenzilor online (+ 121%, între 1 martie – 31 mai 2020, față de aceeași perioadă din 2019).

Cum arată datele oficiale de la ANCOM

În luna mai, Autoritatea Națională de Management și Reglementare în Comunicații din România (ANCOM) a publicat un studiu despre piața telecomunicațiilor în anul 2019. Iar Digi | RCS-RDS e în top.

Astfel, Digi România a fost liderul segmentului de cablu TV (cota de piață de 53%), urmată de Grupul Telekom cu 17% și de restul furnizorilor (30%). În ce privește numărul de conexiuni la internet fix la sfârșitul lui 2019, Digi | RCS-RDS a avut o cotă de piață de 53%, urmată de Grupul Telekom cu o cotă de piață de 21% și de restul furnizorilor (26%).

ANCOM mai spune că Digi | RCS-RDS a fost al doilea furnizor de servicii de telefonie fixă, cu o cotă de piață de 35% (numărul total de abonați), în timp ce Telekom Group este liderul segmentului (40% cotă de piață).

„După perioada de carantină, vedem că activitățile de vânzări revin la normal. Am depășit 10.000 de numere portate în rețeaua de telefonie mobilă net în mai, suntem al doilea cel mai performant operator de telefonie mobilă de pe piață și ne recuperăm tendința de creștere pentru T2.”
Marius Vărzaru, director general Digi Spania

Pe 30 iunie, compania pornește o campanie specială de portare. Va fi totul online.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: