Alertă de amenzi pentru toți cei care stau la bloc. Neliniștea care te costă și 3.000 de lei

Alertă de amenzi pentru toți cei care stau la bloc. Neliniștea care te costă și 3.000 de lei

S-a schimbat legea conviețuirii la bloc și toți românii ar trebui să știe. Din 2020, te costă foarte mult, dacă nu respecți liniștea celorlalți. Ca să nu primești amendă, iată ce-ar trebui să știi.

Din 26 ianuarie 2020, românii trebuie să se confermeze unor reguli noi când vine vorba de viața la bloc. E vorba de-o lege nouă. Mai precis, legea nr. 192/2019, publicată în Monitorul Oficial în luna octombrie 2019 şi care se aplică de la începutul anului.

Aceasta modifică şi completează acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, modifică şi actualizează reglementările care erau în vigoare până în prezent prin Legea nr. 61/1991.

Înainte de legile mai noi, legea nr. 61/1991 a stabilit cadrul pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Prin aceasta, perioadele de liniște sunt cuprinse între 22 – 8 și 13 – 14.

Până la cât poți plăti amendă și pentru ce mai precis?

Potrivit cadrului legal, persoanele care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, pot plăti o amendă între 2.000 şi 3.000 de lei.

E o creştere semnificativă faţă de valoarea anterioară (între 500 şi 1.500 de lei, cat era prevăzut de Legea nr. 61/1991).

Legea valabilă din ianuarie prevede și o serie de schimbări în domeniul ordinii și siguranței publice, printre care noi atribuții pentru polițiști, dar și sancționarea mai dură a celor care deranjează, în mod repetat, liniștea publică sau vecinii.

Dacă îți deranjezi de mai multe ori vecinii în decurs de 24 de ore, poți fi sancționat cu amenzi între 2.000 de lei și 3.000 de lei. Mai mult, poți fi sancționat chiar și cu muncă în folosul comunității (70 – 120 de ore). Așa că, pe cât posibil, ține cont de reguli.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: