Noi informații despre Cambridge Analytica: cum s-a implicat în alegerile din România

Noi informații despre Cambridge Analytica: cum s-a implicat în alegerile din România
11:49 06.01.2020

O nouă scurgere a zeci de mii de documente arată implicațiile majore ale scandalului Cambridge Analytica în alegerile din România din 2016.

Pe parcursul următoarelor luni, peste 100.000 de documente urmează să fie publicate. Acestea vor expune întreaga infrastructură globală a unei operațiuni menite să manipuleze votanți „la scară industrială”, în 68 de țări din lume. România se află și ea pe lista țărilor în care angajații companiei britanice au acționat pentru a reduce sau mări participarea la vot.

SCL, compania-mamă a Cambridge Analytica, este firma de strategie din spatele succesului lui Donald Trump și al Brexitului.

Publicația RISE Project a obținut documente care arată ce s-a întâmplat, de fapt, în cazul alegerilor din țara noastră din 2016 și care ar fi fost implicarea SCL în influențarea rezultatelor.

Ce legătură are scandaul Cambridge Analytica cu alegerile din România

Printre acestea se numără și un document PDF intitulat “THE ALLIANCE OF LIBERALS AND DEMOCRATS (ALDE): CAMPAIGNING TO VICTORY IN ROMANIA”. Acesta conina o ofertă pentru o campanie de influență făcută de SCL către partidul ALDE pentru alegerile locale din 2016. Astfel, firma britanică urma să realizeze sondaje pe 4.000 de cetățeni din Ploiești și 4.500 în Brașov. În urma acestora, trebuia să afle care sunt opiniile politice ale electoratului, iar din datele strânse SCL urma să realizeze un raport care ar fi arătat partidului care sunt grupurile țintă la care trebuia să ajungă și ce mesaje politice ar fi fost cele mai eficiente. Scopul final era câștigarea alegerilor locale din 2016 de către ALDE și, în cele din urmă, câștigarea alegerilor parlamentare. În document, SCL propunea un buget de 131.050 de euro.

Jurnaliștii RISE au întrebat reprezentanți ai partidului dacă ALDE a colaborat sau nu cu SCL pentru câștigarea alegerilor din 2016.  Vicepreședintele partidului, Varujan Vosganian, a răspuns simplu: „Sincer, habar n-am”. Pe de altă parte, președintele ALDE, a transmis publicației că firma britanică și-a făcut prezentarea, dar partidul nu a continuat colaborarea.

În aceste documente apare și Partidul Social Democrat. Potrivit lui Rubet Wolfe-Murray, un consultant al Cambridge Analytica, PSD ar fi apelat la firma britanică pentru a lucra împreună la alegerile din 2016. La acea vreme, partidul era condus la Liviu Dragnea. Totuși, consultantul ar fi refuzat oferta, după ce a aflat că era vorba despre clientul PSD, pe care l-a numit „cel mai dubios partid din România”.

De ce mai este acuzată firma britanică

SCL devenit cunoscută în 2018, după ce presa a dezvăluit că a obținut date personale de la peste 87 de milioane de utilizatori, date pe care le-a colectat și stocat prin încălcarea termenilor de utilizare ai Facebook. A folosit aceste date pentru a influența alegeri sau rezultate ale unor referendumuri.

În 2018, publicația Observer a dezvăluit că unele date ar fi fost folosite de către Cambridge Analytica pentru influențarea alegătorilor în cadrul alegerilor prezidențiale din Statele Unite din 2016, dar și în cazul referendumului UE. Astfel, Facebook este acuzată că ar fi contribuit în mod indirect la câștigarea alegerilor prezidențiale din Statele Unite de către Donald Trump, dar și la alegerea britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană.

În esență, SCL n-a făcut decât să dea mai multe șanse candidaților cu cei mai mulți bani, dornici să recurgă la orice mjloc pentru a-ș asigura victoria.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI