Orange, aproape de cea mai importantă mutare: Statul și-a dat acordul să preia o parte din Telekom

Orange, aproape de cea mai importantă mutare: Statul și-a dat acordul să preia o parte din Telekom

Despre vânzarea Telekom se discută de peste un an. Deocamdată doar prin zvonuri, dar acum avem prima informație importantă, iar Orange e în centrul atenției.

Până acum, în vânzarea Telekom, s-a discutat că Orange și Digi | RCS-RDS ar vrea diverse componente din rețea. Acum, Orange a semnat un acord de principiu cu statul român pentru preluarea operațiunilor fixe ale Telekom România. Asta înseamnă vechea Romtelecom din Telekom.

Statul român ar deține 20% din acțiuni. Un Memorandum privind semnarea acestui acord de principiu ar fi fost prezentat și săptămâna trecută în ședința de Guvern, conform HotNews. Acordul de principiu semnat, în urmă cu circa două săptămâni, între Orange și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, vizează strict acțiunile deținute de grupul elen OTE la fostul Romtelecom, nu și participația statului la fostul Cosmote.

Ce se întâmplă cu rețeaua mobilă din Telekom, dacă Orange preia partea fixă

Deocamdată, doar despre Digi | RCS-RDS s-a aflat că ar fi interesată de componenta mobilă a Telekom, adică fosta Cosmote. Digi | RCS-RDS ar avea nevoie să-și dezvolte partea de telefonie mobilă și internet mobil, aspect care ar putea fi parțial rezolvat prin această preluare.

Totuși, în 2019, s-a vehiculat că ar prelua infrastructura, dar nu vrea abonații. Scopul vizează atingerea a două obiective: pe de o parte ar plăti o sumă mai mică și reduce astfel presiunea pentru finanţarea tranzacţiei, iar pe de alta ar putea evita ca tranzacţia să ajungă pentru aprobare la Comisia Europeană, unde analiza impactului achiziţiei e la alt nivel.

În aprilie, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a confirmat că au fost discuții. „O eventuală tranzacție este de interes strategic pentru România. În momentul de față analizăm cu foarte mare atenție ceea ce se întâmplă în piață și lucrăm efectiv la calibrarea poziționării noastre în funcție de cele mai recente evoluții”, a spus acesta.

Cine deține Telekom și ce anume? În prezent, Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) este detinuta de grupul elen OTE (54,01% din acțiuni) și de statul român (45,99% din acțiuni). Acționarul principal al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care deține 40% din acțiunile grupului elen.

Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) este deținută de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din acțiuni), Telekom Romania Communications (30%) și acționari persoane fizice (0,00000126%).

În septembrie 2019 s-a aflat că grupul german Deutsche Telekom, care controlează Telekom România, ar fi ajuns la un acord de vânzare pentru divizia fixă către Orange. Asta după vizita lui Srini Gopalan, membru în boardul DT, şi a lui Charalampos Mazarakis, directorul financiar al grupului OTE, în România pentru o întâlnire la Guvern.

În vara lui 2019, Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor la acea dată, i-a propus pe 22 iulie 2019 premierului Dăncilă să creeze și să coordoneze un grup interministerial din care să facă parte reprezentanți ai Ministerelor de Comunicații, Justiție, Finanțe, Consiliul Concurenței, SRI și SIE. Prima ședință a fost pe 25 septembrie.

Însă Guvernul a trecut prin câteva schimbări însemnate, iar în 2020 avem criza medicală.

În fine, un alt semnal în cazul vânzării Telekom a fost dat de Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, în februarie 2020.

El a spus că două mari lucruri se întâmplă anul acesta în industria telecom. Pe de o parte, unul din cei patru mari operatori vrea să iasă din piață și al doilea este lictația pentru noile frecvente pentru servicii 5G.

„Și eu aș vrea să fie la fel de concurențială piața telecom cum e acum, dar se întâmplă niște lucruri și va trebui să ne batem capul, în perioada următoare, ca lucrurile să rămână la fel de concurențiale. Pe partea de preluare a operațiunilor Telekom, dacă se va ajunge acolo, este implicat și Bruxelles-ul și noi și ANCOM vom lucra cu oficialii europeni”, a spus la acel moment Chirițoiu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: