Aceasta este cea mai importantă descoperire despre Soare făcută vreodată. Cum ne afectează în mod direct

Aceasta este cea mai importantă descoperire despre Soare făcută vreodată. Cum ne afectează în mod direct

Pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să măsoare în mod direct fuziunea nucleară care se întâmplă în centrul Soarelui. Asta ar fi una dintre cele mai importante descoperiri despre Soare făcută vreodată.

Studiul, publicat recent în revista Nature, arată că steaua noastră ce ne luminează toate zilele efectuează ceea ce se numește “ciclul de fuziune carbon-azot-oxigen” (CNO).

Acesta este un proces care implică elemente mai grele decât ceea ce oamenii de știință s-au așteptat pentru o stea de dimensiunea Soarelui. Cel mai important, studiul confirmă empiric faptul că ciclul CNO există, lucru pe care oamenii de știință nu au reușit să-l demonstreze de când l-au prezentat, în anii 1930.

Cum ne afectează descoperirea despre Soare

Încercările anterioare de a studia fuziunea Soarelui au dus la date neconcludente din surse indirecte, potrivit unui comunicat de presă al Universității din Massachusetts Amherst. Cu toate acestea, acest nou studiu a mers direct la sursă prin captarea neutrinilor: particule subatomice extrem de evazive numite neutrini, care sunt aruncate în mod constant de miezul Soarelui, dar care trec de obicei direct prin Pământ.

Folosind detectorul Borexino, o instalație subterană din Italia, o echipă de peste o sută de oameni de știință a reușit să identifice acești neutrini CNO provenind de la Soare. Ceva ce oamenii de știință au presupus că se va întâmpla doar cu stele mult mai mari care conțin elemente mai grele.

Oamenii de știință găsiseră deja neutrini degajați atunci când Soarele fuzionează hidrogenul cu heliu, un proces distinctiv al stelelor mai ușoare care degajă 99% din energia Soarelui. Noua descoperire nu numai că a extins durata de viață a detectorului Borexino – care era programat să fie dezafectat luna viitoare – dar a revitalizat înțelegerea oamenilor de știință despre cosmos.

„Confirmarea arderii CNO în Soarele nostru, unde funcționează cu doar un procent, ne întărește încrederea că înțelegem cum funcționează stelele”, a declarat în comunicat fizicianul UMass Amherst, Andrea Pocar.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: