Aceasta e prima stradă inteligentă din România. București a mai ratat o șansă de-a fi digitalizat

Aceasta e prima stradă inteligentă din România. București a mai ratat o șansă de-a fi digitalizat

Prima stradă inteligentă din România a fost finalizată într-un oraș din România. Poate te surprinde, dar ea nu se află în București, așa cum ai fi putut intui.

România nu se poate lăuda cu faptul că e o țară smart și că serviciile oferite de stat sunt digitalizate sau informatizate. Numai că mai există inițiative care le fac cetățenilor viața mai ușoară. Prima stradă smart, spre exemplu, a fost finalizată la Cluj.

Acolo, beneficiezi de locuri pentru încărcarea automobilelor, a bicicletelor sau trotinetelor electrice, prize USB pentru telefoane, Wi-Fi gratuit și un sistem de iluminat inteligent. Investiția se ridică la aproape 6 milioane de lei din fonduri europene, după cum a anunțat primarul Emil Boc.

Prima stradă inteligentă din România e la Cluj

E vorba de strada Molnar Piuariu din Cluj-Napoca, care are 551 de metri pătrați suprafață verde, cu 48 noi arbori plantați și sistem de irigare cu senzori și un culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate.

Există patru locuri pentru încărcarea automobilelor electrice și 15 locuri de parcare pentru autovehicule, 30 de locuri pentru încărcarea bicicletelor/trotinetelor electrice și 22 locuri de parcare pentru biciclete, Wi-Fi gratuit și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

În zonă a fost montat și un sistem de iluminat public inteligent, eficient din punct de vedere energetic, un sistem îmbunătățit de colectare a apelor pluviale, un sistem de irigare cu senzori, bănci, scaune, mese, cadre de parcări pentru biciclete, sisteme de afișaj, cișmele.

„Pe lângă reorganizarea spațială – inclusiv prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul exclusiv pietonal și spațiul carosabil – și dotările urbane menționate, au fost trecute în subteran elementele infrastructurii edilitare din zonă. Totodată, spațiul a fost adaptat pentru persoanele cu dizabilități și protecția acestora (pavaje cu marcaje tactile integrate)”, a afirmat primarul.

Primăria Cluj are planuri mari: vrea să realizeze astfel de proiecte în toate cartierele orașului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: