17 iul. 2020 | 07:00

A desființat de unul singur mitul măștilor de protecție: gestul unui doctor, devenit viral

ACTUALITATE
A desființat de unul singur mitul măștilor de protecție: gestul unui doctor, devenit viral

Pentru că era întrebat deseori dacă o mască de protecție reduce nivelul de oxigen din sânge, un medic britanic a creat un clip video devenit viral.

În mai puțin de 24 de ore de la publicare, clipul postat pe Twitter de către medicul irlandez Maitiu O Tuathail @DrZeroCraic a devenit viral pe internet și a fost preluat de o serie de publicații important. În postarea pe care o poți vedea mai jos, Maitiu face un experiment simplu care desființează unul dintre cele mai răspândite mituri despre măștile medicinale.

Un număr semnificativ de oameni refuză să poarte mască de protecție cu argumentul că acest gest menit să prevină răspândirea infecțiilor cu Covid-19 îți scade nivelul de oxigen din sânge. Pentru a demonstra că acel argument este greșit, un medic a testat mitul respectiv într-un mediu controlat.

După cum se poate vedea în clip, tânărul doctor și-a pus nu mai puțin de șase măști medicale pe față, cele mai comune pe care le găsești în comerț, în timp ce era conectat la un aparat menit să-i arate oxigenul din sânge. În timp ce își punea fiecare mască suplimentară, se poate vedea clar faptul că nivelul de oxigen a rămas neschimbat, o valoare foarte sănătoasă între 98 și 99%.

Împreună cu clipul respectiv, Maitiu O Tuathail a postat un text simplu. ”Sunt întrebat ”Purtarea măștii îți scade nivelul de oxigen” de către pacienții de astăzi, bazându-se pe ce citesc pe rețelele de socializare. Măștile și alte soluții de acoperire ale feței nu reduc nivelul de oxigen! Am reușit să-mi pun șase măști și nu au avut niciun efect asupra nivelului meu de oxigen!”

Clipul a adunat o serie de comentarii încurajatoare și, cu un pic de noroc, poate convinge mai mulți oameni să poarte măști.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele