Această descoperire a NASA ne arată că nu știm prea multe despre sistemul solar

Această descoperire a NASA ne arată că nu știm prea multe despre sistemul solar

Cercetătorii au identificat 139 de planete minore în interiorul sistemului nostru solar de care nimeni nu știa până acum.

Un grup de astronomi din cadrul University of Pennsylvania au descoperit aproape 140 de corpuri cerești de a căror existență nu știa nimeni. Este vorba despre o serie de planete cunoscute sub numele de obiecte transneptuniene (TNO). În esență, acestea sunt prea mici pentru a putea fi considerate planete în adevăratul sens al cuvântului, însă au dimensiuni mai mari decât o cometă sau roci spațiale. Cel mai celebru TNO pe care îl știm este Pluto.

Cercetătorii au descoperit aceste planete minore prin studierea unor date adunate pe o perioadă de patru ani prin intermediul Dark Energy Survey. Inițial, acesta a fost creat pentru monitorizarea spațiului în vederea observării unor supernove, galaxii îndepărate sau energie întunecată. În acest sens, astronomii au folosit telescopul Blanco, cu o dimensiune de patru metri, aflat la Cerro Tololo Inter-American Observatory din Chile. Camera telescopului are 520 de mexapixeli. Acum, aceasta a fost utilizată pentru descoprirea a aproape 140 de noi obiecte transneptuniene.

Cum au descoperit astronomii 139 de noi planete minore în sistemul nostru solar

Computerul a analizat imagini capturate în mai multe nopți. După eliminarea obiectelor staționare precum stele sau supernove, au rămas 22 de milioane de obiecte. În continuare, în urma analizărilor, echipa de astronomi a ajuns la 300 de obiecte transneptuniene. Dintre acestea, 139 de planete minore nu mai fuseseră observate niciodată de către astronomi.

Până în prezent, cercetătorii au reușit să identifice în total peste 3000 de astfel de TNO-uri. Totuși, cel mai probabil, acestea nu reprezintă decât o parte din cantitatea de obiecte care se află, de fapt, în spațiul cosmic.

Descoperirea ar putea contribui la dezvoltarea de noi modalități de căutare a misterioasei planete cu numărul nouă despre care unii astronomi spun că ar exista în sistemul nostru solar.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: