10 mart. 2020 | 11:52

Noul telescop NASA va arunca o privire în trecut, să-nțelegem ce s-a întâmplat acum 13,7 miliarde de ani

ACTUALITATE
Noul telescop NASA va arunca o privire în trecut, să-nțelegem ce s-a întâmplat acum 13,7 miliarde de ani

NASA are un nou telescop destul de impresionant care va ajunge să vadă ce s-a întâmplat acum 13,7 miliarde de ani, după Big Bang.

Agenția spațială americană vine cu o îmbunătățire pentru vechiul telescop Hubble, care se află în spațiu din 1990. Noul James Webb Space Telescope (JWST) este mai mare și mai performant decât Hubble și va ajunge să observe lucruri impresionante. JWST va orbita la 1,6 milioane de kilometri de Pământ și va putea observa ce s-a întâmplat după Big Bang: cum s-a transformat universul, care se afla într-o stare de plasmă a materiei, într-un loc în care s-au format stele și galaxii.

Noul telescop NASA va fi lansat în martie 2021, din Guiana Space Center din Guiana Franceză. Mii de ingineri, din 24 de țări și trei agenții spațiale (NASA, Canadian Space Agency și European Space Agency) au contribuit la dezvoltarea acestuia. În total, a fost nevoie de puțin peste 9,66 miliarde de dolari pentru ca telescopul să poată fi gata de lansat în spațiu.

La ce descoperiri va contribui noul telescop NASA

La început, universul era compus în cea mai mare parte din hidrogen și heliu. Pe atunci, stelele aveau dimensiuni de 300 de ori mai mari decât cea pe care o are soarele în jurul căruia se învârt planetele din galaxia noastră. De asemenea, acestea trăiau doar câteva milioane de ani înainte să ajungă să moară în supernove gigante.

Aici intervine JWST, noul telescop NASA, care va fi capabil să observe urmele de lumină infraroșie care a rezultat din aceste explozii. În urma analizării acestora, oamenii de știință vor putea înțelege din ce erau acestea compuse și din ce erau alcătuite mediile în care acestea trăiau.

Oglinzile de pe James Webb au un diametru de 6.5 metri, ceea ce este o îmbunătățire majoră față de cele de 2.4 metri de pe Hubble.