De ce nu avem un vaccin pentru HIV, la 40 de ani de la descoperirea virusului

De ce nu avem un vaccin pentru HIV, la 40 de ani de la descoperirea virusului
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
17:52 05.12.2019

De-a lungul vremii, oamenii de știință au creat vaccinuri împotriva unor virusuri importante, însă virusul HIV încă le dă bătăi de cap.

În esență, virusul este un organism de dimensiuni atât de reduse încât nu poate fi observat decât la microscop și nu poate supraviețui decât în interiorul unei celule.

Virusul a fost identificat pentru prima dată în 1984. Pe atunci, oamenii de știință erau încrezători că vor reuși să dezvolte un vaccin în următorii doi ani. Acum, aproape 40 de ani mai târziu, încă nu există așa ceva.

Există câteva obstacole în această situație. Este atât de greu să dezvolți un vaccin pentru HIV, deoarece este diferit de celelalte tipuri de virusuri. Acesta nu se potrivește abordărilor tipice ale oamenilor de știință.

Ce îi împiedică pe oamenii de știință să creeze un vaccin împotriva virusului HIV

Virusul este greu de combătut, iar acest se datoarează unei serii de caracteristici pe care le are.

În primul rând, virusul este aproape invizibil pentru sistemul imunitar al corpului uman. În mod obișnuit, sistemul imunitar luptă cu boala, însă acesta nu răspunde la virusul HIV. Deși produce anticorpi, doar încetinește boala, nu o oprește complet.

În al doilea rând, vaccinurile imită în mod obițnuit reacția imună a oamenilor vindecați de virus. Totuși, acest virus nu stimulează un răspuns imun suficient de puternic din partea corpului atunci când îl infectează.

Pe de altă parte, majoritatea vaccinurilor sunt create cu ajutorul unor virusuri dezactivate sau slăbite. Virusul HIV dezactivat nu produce un răspuns imun în corp, iar orice formă de virus activ este mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită.

Există speranțe pentru dezvoltarea unui vaccin

Chiar dacă toate lucrurile par să fie împotriva lor, asta nu înseamnă că oamenii de știință nu lucrează intens la dezvoltarea unui vaccin. Ar putea reuși să producă unul chiar în 2021.

În prezent, există trei studii clinice în stadii finale despre care oamenii de știință cred că vor da rezultate.

Studiul HVTN 702 a început în octombrie 2016 și se află în faza a treia. Oamenii de știință au dezvoltat două tipuri de injecții care ar putea reprezenta viitorul vaccin. Lucrează la el în Africa de Sud, unde există cel puțin 7.700.000 de oameni care trăiesc cu virusul HIV. Sunt deja înscriși 5.400 de adulți cu vârste între 18 și 35 de ani care nu au virusul. Acestora li se va injecta fie vaccinul dezvoltat de cercetători sau un placebo. Vor fi monitorizați pe perioade de la 24 până la 36 de luni pentru a determina dacă apar noi infecții cu HIV. Studiul se va termina în iulie 2021.

Studiul Imbokodo are la bază tot două tipuri de injecții. Aici s-au înscris peste 2.6000 de femei active din punct de vedere sexual din mai multe țări din Africa de sud. Participanții vor primi aleatoriu fie vaccinul, fie un placebo și vor fi monitorizați pentru a vedea dacă se infectează cu HIV.

Studiul Mosaico se desfășoară în mai multe locații din America de nord, de sud și Europa. A fost demarat în iulie 2019 și aici s-au înscris 3.800 de oameni care nu au virusul. Va folosi același vaccin ca și studiul Imbokodo.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Forbes
Etichete: