Ungaria lui Orban sfidează SUA în cazul tehnologiei 5G de la Huawei

Ungaria lui Orban sfidează SUA în cazul tehnologiei 5G de la Huawei
12:02 05.11.2019

Ungaria e văzută drept un copil rebel al Uniunii Europene. Premierul Viktor Orban intră în repetate rânduri în conflict cu ceilalți lideri europeni și nu se dezice nici în cazul tehnologiei 5G.

Ungaria lui Orban, la fel ca celelalte state membre ale Uniunii Europene, s-a văzut prinsă la mijloc în războiul declarat de SUA chinezilor de la Huawei. Washington susține că gigantul chinez din domeniul telecomunicațiilor se folosește de echipamentele sale pentru a spiona în favoarea Guvernului de la Beijing.

Huawei e una dintre companiile care susțin sus și tare că pot implementa cu succes tehnologia 5G. Și s-ar putea să aibă dreptate, după spusele multor specialiști. Numai că rețelistica sa ridică multe semne de întrebare legate de securitatea națională. SUA, Noua Zeelandă și Australia au anunțat deja că nu vor lucra chinezii.

În Europa, părerile sunt încă împărțite. Dar Ungaria o spune clar și răspicat. Acuză Occidentul de ipocrizie și arată că nu a identificat nicio problemă în legătură cu Huawei. Și că va trata compania la fel ca pe oricare alt furnizor atunci când va acorda licențele pentru 5G.

Cel mai probabil, se va întâmpla chiar anul acesta.

De ce nu vede Ungaria o amenințare în compania Huawei

În ciuda criticilor aduse de americani, Huawei se află, încă, într-o poziție dominantă la nivel mondial. În luna septembrie, anunța că și-a secuzat deja 50 de proiecte legate de tehnologia 5G și că aproape 60% dintre acestea sunt în Europa.

Oficialii de la Budapesta insistau că nu trebuie să primească lecții de la americani, ci de la europeni. Un fost diplomat arăta că până și suedezii și finlandezii au ales să lucreze cu chinezii de la Huawei în câteva proiecte mari. Defavorizați au fost chiar giganții europeni din domeniu – Nokia și Ericsson. Chiar și Germania se arăta dispusă să le dea chinezilor o șansă. 

În aceste condiții, îngrijorările americanilor n-ar fi justificate. Așadar,  o eventuală colaborare cu Huawei nu este exclusă de Ungaria. Secretarul general al Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii, Houlin Zhao, susține că l-a întrebat pe premierul ungar Viktor Orban când ar putea fi lansat în Ungaria rețeaua 5G.

„Mi s-a spus că progresele sunt destul de bune şi că, dacă totul se va derula conform calendarului, probabil că până la sfârşitul anului Ungaria va începe serviciile comerciale 5G”, a spus Zhao, aflat într-o vizită în Budapesta.

Principalii operatori de reţele mobile din Ungaria sunt Magyar Telekom, filiala Deutsche Telekom, Vodafone şi Telenor. Dar la masa negocierilor pentru viitoarea tehnologie 5G ar putea fi lăsați și chinezii de la Huawei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: