Donația UiPath pentru Notre Dame stârnește indignare în rândul românilor

Donația UiPath pentru Notre Dame stârnește indignare în rândul românilor
Sursa foto: Playtech
10:58 17.04.2019

Compania românească UiPath va dona 1 milione de euro pentru Notre Dame, iar asta a stârnit indignarea românilor pe internet.

Daniel Dineș, fondatorul UiPath, a spus că va dona 1 milion de euro pentru reconstruirea catedralei Notre Dame. „UiPath datorează multe Franței și culturii franceze. Este timpul să dăm ceva înapoi Franței. În numele UiPath, aș vrea să donez 1 milion de euro pentru reconstruirea Notre Dame”, a declarat Daniel Dines pe scena unui eveniment UiPath.

Catredrala Notre Dame din Paris a fost afectată în urma unui incediu serios ce a avut loc luni seara, pe 15 aprilie.

Mai mulți miliardari s-au declarat interesați să ajute la reconstruirea Notre Dame. Și compania românească UiPath s-a alăturat mișcării și a decis donarea unui milion de euro către acest efort.

Acest gest a stârnit reacții diverse pe internet. Unii s-au declarat indignați de faptul că o companie românească a ales să doneze acești bani către o entitate din Franța, în loc să ajute diferite ONG-uri din România, în loc să încerce să rezolve probleme din țară. Unii chiar au zis că nu vor mai cumpăra produsele UiPath, ceea ce este amuzant și ironic având în vedere că firma are servicii doar pentru companii.

Alții au apărat compania și gestul lui Daniel Dines, spunând că nu este treaba românilor să decidă unde o companie privată alege să-și doneze banii. Alții au zis că nu trebuie să-și motiveze fapta bună făcută și că ar trebui luată ca atare.

Cum a ajuns UiPath să fie primul unicorn românesc

Compania a fost fondată la București de Daniel Dines și de Marius Tîrcă și compania s-a specializat în dezvoltarea unor „roboți” software ce automatizează procesele de lucru din companii. Practic, românii le oferă companiilor soluții software la o muncă manuală și repetitivă care este făcută în prezent de oameni.

Aceste programe software sunt mult mai rapide decât oamenii și nici nu sunt predispuse greșelilor. UiPath a devenit o companie globală cu afaceri pe întreg globul într-un timp foarte scurt.

Drept urmare, UiPath a devenit prima companie de tehnologie din România care să depășească o evaluare de 1 miliard de dolari, căpătând astfel sintagma de primul unicorn al României.

Totuși, valoarea companiei a continuat să crească și ar putea ajunge în curând la o evaluare de șapte miliarde de dolari, dublă faţă de cea din toamna anului trecut. Acestă evaluare depinde de obținerea unei finanțări de 300-400 milioane dolari de la unii dintre cei mai mari investitori instituţionali din lume.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI