Un parc de distracții te transpune în universul Star Wars: cât costă și cum arată experiența

Un parc de distracții te transpune în universul Star Wars: cât costă și cum arată experiența
09:14 22.08.2019

Star Wars continuă să fie una dintre cele mai profitabile francize din toate timpurile, iar exploatarea acestui brand în parcuri de distracții era inevitabilă.

Dacă ți-ai dorit vreodată să fii transpus în universul fantastic Star Wars și să te implici la prima mână în războiul dintre rebeli și forțele imperiului, acum există această posibilitate. Din păcate, experiența fantastică ce combină realitatea virtuală cu efecte speciale și alte tehnologii moderne este disponibilă momentan doar în New York. În funcție de gradul de profitabilitatea, probabil că se va extinde și în alte colțuri ale mapamondului.

O “călătorie” în lumea cavalerilor Jedi şi a soldaţilor imperiului costă 30 de dolari, dar include senzaţii pe măsura investiției de aproximativ 130 de lei. Asta pentru că firma care a instalat acest spaţiu virtual a folosit o tehnică de ultimă oră. Cei care se aventurează în joc vor nimeri în mijlocul acţiunii din seria Star Wars și se pare că vor trăi o experiență memorabilă.

Deși întreaga experiență a fost realizată în colaborare cu Disney și Lucas Film, compania care a creat-o este intitulată The Void, iar fondatorii ei sunt foarte mândri de rezultate. “Efectele vizuale din această producţie sunt fantastice pentru că sunt aceeaşi oameni care lucrează în cinematografie şi produc efectele vizuale pentru aceste filme şi au experienţă.”, a explicat Curtis Hickman, co-fondator The Void.