VIDEO Trailerul noului sezon „Stranger Things” a fost lansat oficial

Al treilea sezon din „Stranger Things” urmează să apară pe Netflix în data de 4 iulie, iar acum avem și un trailer pentru mult-așteptatul serial.

În Statele Unite ale Americii, 4 iulie are o semnificație specială, fiind Ziua Independenței. Tocmai de aceea, în trailer apar scene de sărbătoare din cadrul orașului Hawkins din statul Indiana. Gașca de puști cu care ne-am obișnuit au de a face cu o nouă amenințare în timpul vacanței lor de vară.

A trecut ceva timp de la evenimentele ultimului sezon din „Stranger Things”, iar viețile lui Dustin, Mike, Lucas, Will și Eleven par să fi revenit la normal. Este mijlocul vacanței de vară, iar din trailer vedem plimbări prin mall, farse, job-uri de vară și petreceri în piscină. Totul pare relativ normal, doar că, fiind vorba de „Stranger Things”, vara de vis este spulberată când în peisaj apar din nou amenințările monstruoase din tărâmul Upside Down.

Trailer-ul are ceva din nostalgia anilor ’80, cu care o parte din fanii serialului vor putea să se identifice. Un mare bonus este că trailer-ul reușește să nu dezvăluie mai mult decât ar trebui despre serialul iubit de atât de mulți oameni, lăsându-te entuziasmat și curios la final. După ce îl vezi, vei număra zilele până pe 4 iulie.

Până atunci însă, poți să te delectezi cu cele mai nebunești teorii ale fanilor serialului, despre care am vorbit aici. Printre ele se numără idei interesante precum că Eleven ar fi demogorgonul, că fiica lui Hopper a fost parte a experimentului MK Ultra sau că tărâmul Upside Down este de fapt o reflexie a trecutului (sau, cine știe, a unui viitor post-apocaliptic).

Bianca Prangate
18:00 20.03.2019
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video