Topirea ghețarilor ar putea fi oprită cu această soluție ingenioasă

Topirea ghețarilor ar putea fi oprită cu această soluție ingenioasă
07:30 08.10.2019

Printre cele mai dezastruoase efecte ale încălzirii globale se numără și topirea ghețarilor. În acest sens, experții s-au văzut nevoiți să vină cu o soluție ingenioasă pentru a opri acest fenomen. Ce soluție au găsit?

Se pare că, soluția care ar putea încetini topirea ghețarilor se află într-o cutie de pantofi. Este vorba despre pliculețele acelea cu bile de siliciu cu care vin la pachet orice pereche de încălțăminte. Această idee inedită aparține unei echipe de specialiști de la Ice911 – o organizație non-profit din California.

Cum ar putea bilele de siliciu să oprească topirea ghețarilor

Bilele de siliciu au rolul de a absorbi umiditatea în exces şi de a elimina posibilitatea formării mucegaiului sau a coloniilor de bacterii. O singură biluţă de silicagel poate reţine până la 40% din greutatea sa în apă. De asemenea, silicagel îndepărtează şi mirosurile neplăcute din spaţiile unde este depozitat.

Mai mult, specialiștii au descoperit că aceste biluțe de siliciu au capacitatea de a reflecta căldura. „Biluţele de silice răspândite pe suprafaţa gheţarilor ar putea reflecta lumina şi căldura venită de la Soare. Astfel, ar putea fi încetinită topirea gheţarilor”, au declarat specialiștii de la Ice911.

Pentru a testa eficiența noii soluții, cercetătorii au desfășurat un experiment mic pe stratul de gheață din Alaska. Iar rezultatele arată că reflectivitatea a crescut între 15 şi 20% cu ajutorul bilelor de siliciu. Adică, temperatura de la nivelul ghețarilor a scăzut cu 1,5 grade iar cea de la nivelul mării cu trei grade. Drept urmare, grosimea gheții ar trebui să crească cu 50 de centimetri.

Însă, deși metoda s-a dovedit a fi una eficientă, cercetătorii spun că folosirea acestea la scară largă presupune o serie de obstacole, precum costurile, care potrivit calculelor efectuate de aceștia s-ar ridica la cinci miliarde de dolari.

Etichete: