Telekom mărește prețurile: de când o să plătești mai mult

Telekom mărește prețurile: de când o să plătești mai mult
10:19 06.03.2019

Telekom a anunțat că urmează majorarea prețurilor. Deocamdată, operatorul susține că face asta pentru că au crescut costurile.

Telekom susține că mărește prețurile ca urmare a creșterii costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicații. Vor fi majorate toate prețurile abonamentelor din portofoliul fix şi mobil, pentru clienţii rezidenţiali şi de business. Noile tarife vor fi aplicate din 15 aprilie 2019.

Prețul Telekom pentru fiecare serviciu fix (voce fixă, internet, TV) și pentru fiecare abonament mobil, pentru clienții rezidențiali, va fi majorat cu 0,42 euro, TVA inclus, (0,35 euro, fără TVA), adică aproximativ doi lei. Această majorare nu se aplică opțiunilor de televiziune, ratelor la telefoane sau chiriilor de echipamente fixe.

Clienții business vor primi o notificare scrisă în care sunt anunțați, de asemenea, de schimbări aferente contractelor.

Telekom este al doilea operator din România care a anunțat o majorare a prețurilor, după grupul Digi | RCS-RDS.

Creșterea prețurilor la Digi | RCS-RDS și Telekom ar fi cauzată de OUG 114, care include și „taxa pe lăcomie”. Ordonanța vine și într-un moment foarte prost, deoarece urmează licitația pentru licențe 5G, ceea ce pentru operatori înseamnă un cost suplimentar. Iar Telekom, după cum am văzut, stă foarte prost pe performanță financiară.

Ce-i drept, încă din decembrie, ANCOM, condus de fostul premier Sorin Grindeanu, a avertizat Ministerul de Finanțe că aplicarea unui tarif de monitorizare la un nivel fix de 3% pe cifra de afaceri în telecom încalcă legislația UE. În ciuda observațiilor ANCOM, care a propus ca acest tarif „să se determine anual, fără a depăși 3%”, în OUG 114 privind „taxa pe lăcomie”, publicată în 29 decembrie în Monitorul Oficial, Guvernul a păstrat acest tarif fix la 3%.

A exceptat însă de la plata acestuia serviciile poștale și de curierat, sector în care statul, prin Poșta Română, este cel mai mare jucător din piață.

În ianuarie, toți operatorii telecom din România au criticat OUG 114. Investițiile în telecomunicații, încurajate de un cadru favorabil, au propulsat acest sector printre primii cinci contributori la PIB, dar în contextul configurat de aceste propuneri, investițiile și dezvoltarea 5G sunt puse sub semnul întrebării, se arăta în comunicatul semnat la comun de grupul Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone, Telekom, UPC România și alte 65 de companii.

loading...