Tehnica prin care acest aeroport vrea să reducă timpul irosit la îmbarcare

Tehnica prin care acest aeroport vrea să reducă timpul irosit la îmbarcare
18:16 30.10.2019

Există momente în care timpul pe care îl pierzi la îmbarcare în avion este mai lung decât zborul în sine, iar acest aeroport vrea să schimbe asta.

Aeroportul Gatwick, al doilea cel mai mare din Marea Britanie, va testa o tehnologie prin care speră să accelereze îmbarcarea la bordul avioanelor.

În esență, oamenii se vor urca la bord în funcție de numărul locului pe care îl au. Vor folosi ecrane mari digitale pentru a-i anunța pe pasageri când le vine rândul să se urce în avion. Astfel, schema special gândită va permite evitarea cozilor care se formează pe culoarele avioanelor, în timp ce aștepți ca persoana din fața ta să-și așeze bagajul în compartimentul de deasupra, de exemplu.

Procesul de îmbarcare din aeroport se va desfășura mai ușor, după testele care vor dura două luni. Astfel, se urmărește creșterea eficienței procesului, și reducerea timpului irosit în mod inutil. Tehnicile ar putea ajunge să permită reducerea cu 10% a timpului de îmbarcare.

Acest aeroport vrea să scurteze timpul pierdut la îmbarcare

Vor fi testate mai multe modele de îmbarcare. Într-unul dintre acestea vor urca întâi pasagerii de pe locurile din spatele avionului, iar prioritate vor avea locurile de la geam. Vor urma apoi cele de la mijloc și, la final, vor fi cele de la margine. Va fi ales acel model care se dovedește a fi cel mai eficient.

Totuși, pasagerii care beneficiază de îmbarcare cu prioritate vor rămâne primii care vor urca în avion în aeroport. Acest lucru se aplică și în cazul celor care au nevoie de asistență la îmbarcare sau pasagerilor cu copii.

Pe de altă parte, cei care nu sunt atenți și nu se urcă în avion atunci când trebuie vor fi nevoiți să aștepte până la finalul procesului de îmbarcare pentru a se putea așeza pe locul lor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: