A început taxarea serviciilor digitale în Europa: Google, Facebook, Amazon și Apple, vizate

A început taxarea serviciilor digitale în Europa: Google, Facebook, Amazon și Apple, vizate
08:08 12.07.2019

Companii precum Apple, Google, Amazon sau Facebook generează sume de bani astronomice în Europa, dar plătesc majoritatea impozitelor în Statele Unite ale Americii. Această situație se va remedia.

Se vehiculează de mult timp taxarea serviciilor digitale oferite de Facebook, Google, Amazon sau Apple în Europa, dar nicio țară nu a avut curajul să fie prima care adoptă o astfel de lege, până acum. Francezii au creat precedentul, deși riscă să-și pericliteze semnificativ relațiile cu Statele Unite ale Americii. Trump și-a exprimat deja nemulțumirea pe marginea subiectului.

Noua lege adoptată de francezi este intitulată GAFA și vizează toate companiile americane mari care oferă servicii digitale pe teritoriul Franței. Indiferent dacă este vorba de Google, Amazon, Facebook, Apple, Microsoft și altele. Există câteva limitări în lege, dar sumele taxate ar putea fi fabuloase.

Imediat după votul din senatul francez, a fost anunțat un proiect similar în Anglia. Toți au optat să ignore amenințările Washingtonului pe marginea subiectului. Oficialii SUA sunt nemulțumiți de faptul că această lege ”țintește în mod nedrept companiile americane”. În contextul în care oamenii au ajuns dependenți de serviciile companiilor de peste ocean, supărarea americanilor este greu justificabilă.

”Este prima dată în istorie în relațiile dintre Statele Unite și Franța în care administrația americană decide să deschidă o procedură sub Secția 301”, a subliniat ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Lemaire. Decizia a fost luată la Paris, deși Washingtonul a anunțat o serie de măsuri de retorsiune în cazul în care este legiferată. În ceea ce privește secția 301, se referă la bariere injuste față de exporturile americane către partenerii străini. La ora actuală, de exemplu, este invocat împotriva Chinei cu care Statele Unite rivalizează în suprataxe de anul trecut.

”Cred profund că între aliați, noi trebuie și putem să reglăm neînțelegerile altfel decât prin amenințare”, a spus Lemaire în fața Senatului chiar înaintea votului. Mecanismul prin care va fi implementată legea și pe cine va taxa este cât se poate de clar. Se va aplica retroactiv o taxă de 3% pe cifra de afaceri, începând cu 1 ianuarie 2019, societăților care realizează o cifră de afaceri minimă de 750 de milioane de euro la nivel mondial, cu condiția ca cel puțin 25 de milioane de euro din acea sumă să fie generată pe teritoriul Franței.

În aceeași zi în care Franța a adoptat legea detaliată mai sus, Trezoreria britanică a făcut public un proiect de lege care are un scop similar. Proiectul de lege britanic ar trebui să asigure că ”marile companii digitale plătesc o taxă pe serviciile digitale care reflectă valoarea care este derivată din utilizatorii Regatului Unit”, a subliniat Trezoreria.

loading...