Țara cu cel mai prost exemplu pentru România în legi anti-fumat

Țara cu cel mai prost exemplu pentru România în legi anti-fumat
13:10 10.06.2019

Când politicienii de la noi vin cu idei de legi, așa cum sunt încercările de a reduce numărul de fumători, ți se dau exemple de cum e la alții. Unele sunt pertinente, altele nu. America e des invocată pentru că e cu mult înaintea altor state. Dar chiar așa să fie?

Nu știu dacă îți mai aduci aminte de deputata PSD, Aurelia Cristea. Dacă numele parcă ți-ar spune ceva, atunci o să-ți reîmprospătez memoria. E parlamentarul care a inițiat celebra lege anti-fumat, din cauza căreia s-au plâns fumătorii că vor îngheța, iarna, prin fața barurilor și a teraselor, pentru că nu mai au voie să-și aprindă țigara în interior.

Legea a trecut de Parlament pe la finalul anului 2015 și a fost promulgată în 2016. Mai exact, din martie 2016 s-a interzis complet fumatul în baruri și restaurante.

A fost o întreagă dezbatere la acea vreme. Fumătorii s-au simțit discriminați, nefumătorii au aplaudat. Dar mai toată lumea a fost de acord cu un singur lucru: nu mai ajungeai acasă cu hainele îmbibate de miros de țigară.

Până la urmă, lumea s-a calmat și toți au acceptat situația pentru că așa e și prin afară și nimeni nu a murit. Cum-necum, s-a dovedit o măsură bună, care i-a deranjat pe unii la început, dar de care nu prea se mai plânge nimeni acum.

A fost un model copiat din străinătate și pus în practică și în România, care și-a atins scopul.

Ofensiva anti-fumat, purtată după model american

Odată cu proiectul de lege privind fumatul, al celor de la USR, România arată că vrea să ducă ofensiva și mai departe. Și sunt mulți care spun că trebuie copiat, din nou, modelul occidental. Politicienii se luptă prin Parlament să treacă diverse legi despre care susțin că vor reduce numărul fumătorilor.

În tot acest timp, industria tutunului nu stă degeaba. Marile companii producătoare de tutun au simțit, în urmă cu mulți ani, că fumatul clasic va dispărea, sub o formă sau alta, și s-au reorientat. Au venit cu țigări electronice sau diverse dispozitive, care mai de care mai inventive, pentru fumătorii care caută să renunțe la țigările clasice. IQOS sau Glo sunt doar câteva dintre ele și folosesc aceeași rețetă a tutunului încălzit, nu ars.

Scopul fiecărei campanii anti-fumat, fie că e făcută în România, fie că e în America, este de a-i face pe cei care fumează deja să renunțe, iar pe cei care nu s-au apucat încă să se țină departe de acest viciu. Dar nu-i așa că parcă sună prea idealist să le bifezi pe amândouă, dintr-o singură lovitură?

America, fiindcă tot e invocată drept exemplu, a încercat, dar nu a reușit. Îți explic de ce.

„Nu fumez, vapez!”

În Statele Unite, țigările clasice au fost înlocuite treptat de dispozitivele electronice. Sunt cele care au apărut și pe la noi în urmă cu niște ani. Doar că în Statele Unite, evident, fenomenul este mult mai vechi.

Termenul de „a vapa” a devenit extrem de răspândit peste ocean în urmă cu cinci-șase ani. Prin 2014-2015 a devenit popular, atunci a intrat în atenția oficialilor și a asociațiilor civice care urmăresc fenomenul. Asta înseamnă că, de fapt, tinerii fumau țigări electronice cu mult timp înainte.

America a reușit să reducă numărul fumătorilor de țigări clasice, dar, în paralel, a crescut numărul celor care fumează țigări electronice. Și ce e cu adevărat îngrijorător e că mulți consumatori de e-cigarettes sunt extrem de tineri, iar mulți dintre ei se apucă de la vârste extrem de mici.

Fumatul e cool, dar vapingul este și mai cool

Părinții noștri erau cool pe vremuri și dădeau bine la terasa de la Vox Maris pentru că fumau țigări cu „filtru galben”, pentru că așa văzuseră în reclama de la Marlboro. Adolescenții de azi sunt la fel de cool pentru că au cele mai noi dispozitive de pe piață, pe care și le pot personaliza. Nu sunt țigări, sunt mai mult spre gadgeturi. Nu au un viciu, țin pasul cu vremurile.

Există un exemplu extrem de elocvent pentru acest fenomen în Statele Unite: compania Juul, de care poate ai auzit, poate nu.

Americanii de la Juul au intrat nu numai în atenția părinților de peste ocean, nemulțumiți că adolescenții lor vapează toată ziua. Compania riscă să fie interzisă în Statele Unite, Senatul a deschis o investigație la adresa ei, tocmai pentru că a targetat, cu produsele sale, publicul extrem de tânăr.

Sunt puști americani de vreo 14-15 ani despre care părinții lor susțin că au devenit dependenți de țigările electronice ale celor de la Juul și, atunci când nu vapează, se simt anxioși și, culmea, au devenit dependenți de nicotină. Mai mult, mulți dintre ei nici măcar nu știau că țigările electronice pe care le cumpără conțin nicotină. Poate mulți dintre ei nici măcar nu știu ce-i aia.

Ca să-ți faci o idee despre cât de mare e compania, analiștii estimează că Juul deține 70% din piața americană a țigaretelor și a dispozitivelor electronice de fumat.

Autoritățile americane au descoperit nu numai că Juul apelează la tactici de marketing controversate, dar și că ar există niște informații care au fost omise, intenționat sau nu. Confruntată cu un val de critici, compania a decis să facă un pas înapoi și a anunțat că, pentru unele dispozitive pe care le vinde, scade concentrația de nicotină de la cinci procente – ceea ce înseamnă ceva apropiat de concentrația dintr-o țigară clasică – la trei procente.

Mai mult, au anunțat că nu-și vor mai vinde produsele în magazine fizice și și-au închis toate conturile de pe rețele sociale. Presa americană susține, însă, că e praf în ochi. Produsele companiei se vând în continuare online, iar numărul consumatorilor nu a scăzut. Promovarea e făcută cu ajutorul influencerilor. Pe Instagram, pe Facebook, pe mai toate platformele sociale.

Juul caută să-și apere imaginea și să demonstreze că e deschisă și acceptă criticile. Dar s-ar putea să fie prea târziu. Insistă că dispozitivele sale se adresează doar adulților, dar metodele de promovare sunt pentru publicul extrem de tânăr.

De fapt, America s-a comportat cu țigările așa cum te-ai comporta cu un musafir nepoftit. Îl dai afară pe ușă, dar îți intră înapoi pe geam.

Studiile realizate în 2018 arată că numărul adolescenților care fumează țigări electronice sau care vapează aproape că s-a dublat. Într-un singur an. Cercetătorii arată că o asemenea creștere explozivă nu a mai fost înregistrată din 1976. Atunci, era vorba de marijuana, consum încurajat de mișcarea flower power la acea vreme. Acum, „vapiștii” sunt noii hipioți.

America a tăiat un pom bătrân și uscat, dar n-a mai plantat nimic în loc

America nu e cel mai bun exemplu atunci când vine vorba de legile anti-fumat. Sigur că a făcut pași uriași în eliminarea țigărilor clasice de pe piață și din spațiile publice și a fost cu mult înaintea vremurilor la acest capitol. Dar se poate spune că a scăpat de ceva nociv și a dat peste altceva poate la fel de nociv, dacă nu mai nesănătos.

Concluzia ar fi că, dacă vrei să te lași de țigări, nu prea te poți lăsa cu ajutorul dispozitivelor electronice cu aburi sau alte arome, care chiar dacă imită nicotina, să zicem, pot fi la fel de dăunătoare din cauza reziduurilor cauzate de încălzirea la temperaturi extrem de mari. Vapingul sună cool, dar asta nu înseamnă că nu e dăunător. Iar asta ți-o spun mai toți medicii.

La noi în țară se vorbește despre interzicerea vânzării țigărilor în magazine și supermarketuri și achiziționarea lor doar din spații create special pentru acest lucru. Dar cât de eficientă să fie metoda în era cumpărăturilor online? Nici Juul nu-și mai vinde dispozitivele la colțul străzii, dar asta nu înseamnă că ele nu ajung, oricum, la consumatori.

„În SUA, vorbesc de o epidemie de utilizare a acestor dispozitive în școli. Noi trebuie să prevenim fenomenul, care ia amploare, pentru că fumatul nu este sănătos, indiferent dacă vorbim de țigări sau de diverse dispozitive. Nu am venit să spun: «Domnilor, vă interzicem să fumați și intrați în pușcărie dacă fumați!». Am zis nu la promovarea agresivă a alternativelor la țigara clasică, precum țigara electronică și dispozitivele pentru încălzirea tutunului”, a declarat Raed Arafat, într-un interviu acordat Libertatea.

Lucrurile nu sunt atât de simple precum par la prima vedere. E bine să te uiți cum au făcut alții. Dar măsurile trebuie, totuși, adaptate. America pare că a eșuat. Dacă nu ține cont de ce s-a întâmplat peste ocean, România riscă același lucru.