Dat fiind că grupul Digi | RCS-RDS e cel mai mare furnizor de internet și TV din România, probabil ai și tu abonament de la companie. Oricum ar fi, există un singur abonament care ar trebuie să te intereseze. Asta e valabil și pentru alți furnizori de cablu.
Ai televizor nou. Ai acces la internet pe el, prin Wi-Fi. Te bucuri de Netflix, HBO și YouTube. Și mai ai și cablu. Dar pentru cablu ce abonament alegi? Pe cazul RCS-RDS, există unul singur care ar trebui să te intereseze. Vestea mai bună e că e destul de ieftin și primești câteva zeci de canale așa cum trebuie.
Chiar dacă nu mai e așa cool să te uiți la TV, dacă tot vrei, măcar să te bucuri de cea mai bună calitate. În acest caz, de la RCS-RDS, ar trebui să iei doar ceva cu HD. De exemplu, acest furnizor promite 28 de canale în format HD și peste 140 de canale TV digitale.
Conținutul TV în Full HD nu-i chiar la nivel de YouTube, dar pe un televizor Full HD sau 4K o să fie decent. Astfel, te bucuri de posturile preferate fără să ți se pară că ratezi ceva. Mai mult, același abonament include și câteva opțiuni suplimentare.
Beneficiezi de canalele TV Digi incluse, cum ar fi Digi 24, dar și canale de documentare Digi World, Digi Life si Digi Animal World. Mai sunt și canalele sportive Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3, Digi Sport 4.
Totodată, ai acces gratuit pe Digi Online și urmărești peste 60 de canale TV Online.
Digi 4K nu e chiar la cel mai înalt nivel când vine vorba de conținut. Totuși, pe un televizor 4K, măcar mai prinzi câte un meci la noul standard de rezoluție. Această extraopțiune costă cinci lei pe lună și primești în special conținut de sport.
Din fericire, existența acestei televiziuni de la RCS-RDS i-a făcut și pe alții să ia în calcul lansarea unei similare De exemplu, Eurosport în 4K ar putea fi următoarea. Un reprezentant a spus recent că ținta acum e să mizeze pe conținut, dar și să se extindă spre transmisiuni 4K și chiar HDR. „[…] în acest moment purtăm discuții cu partenerii noștri pentru a aduce în România produse de top, cum ar fi Eurosport 4K sau conținut din zona de non-ficțiune disponibil în 4K”, a afirmat acesta într-un interviu.