Șefului Facebook nu-i pasă că politicienii te mint prin reclame

Șefului Facebook nu-i pasă că politicienii te mint prin reclame
12:50 16.10.2019

Șeful Facebook, Mark Zuckerberg, susține, ori de câte ori are ocazia, că se luptă cu fenomenul fake news și cu manipularea. În realitate, însă, îi pasă doar de bani și nu-l interesează dacă ești mințit sau dus pe piste greșite de postările sponsorizate ale politicienilor.

Facebook promite prea multe, dar face prea puține pentru utilizatorii săi, ca tine sau ca mine. A dat-o în bară de nenumărate ori, a închis pagini cu câteva sute de urmăritori, a prezentat asta ca pe o mare victorie și s-a lăudat că luptă împotriva manipulării.

În realitate, însă, compania Facebook e interesată de bani și caută să monetizeze oricând și oriunde, indiferent de conținutul de pe urma căruia câștigă acei bani.

Mark Zuckerberg mai trimite, din când în când, câte un comunicat în care se laudă cu unele realizări. Așa cum a făcut recent, atunci când a anunțat că în prima jumătate a lui octombrie Facebook a eliminat nu mai puțin de 160 de reclame de campanie ale unor politicieni precum Joe Biden, Bernie Sanders și chiar Donald Trump.

Ai zice că e o reușită? Nu. E doar praf în ochi, pentru că motivele sunt altele decât cele pe care le-ai crede.

Ce face Facebook atunci când politicienii te manipulează prin reclame de campanie

Când vine vorba de reclame de campanie (electorală sau nu) pe Facebook, poți fi rasist și manipulant, pentru că șefului Facebook nu-i pasă de acest lucru. Din cele 160 de reclame date jos, cele mai multe îi aparțin staff-ului lui Joe Biden. Mai exact 117.

Majoritatea militau pentru punerea sub acuzare a lui Trump, procedura cunoscută sub numele de impeachment.

Numai că reclamele nu au fost eliminate pentru că erau manipulatoare sau pentru că răspândeau minciuni. Au fost date jos doar pentru că încălcau anumite politici ale Facebook legate de publicitate. Și nu cele care țin de conținut.

De exemplu, reclama lui Trump în care se spunea că Biden ar fi oferit Ucrainei un miliard de dolari pentru a nu-l investiga pe fiul său, Hunter. Nu a fost eliminată pentru că ar fi fost o minciună (sau cel puțin o informație nedovedită), ci pentru că acolo era prezentat un video în care Biden scoate pe gură niște cuvinte mai puțin ortodoxe.

Pe de altă parte, o reclamă a staff-ului de campanie al lui Elizabeth Warren, care a anunțat recent că vrea să intre în cursa pentru Casa Albă, arăta că Facebook și Zuckerberg sprijină realegerea lui Trump ca președinte în 2020. Postarea sponsorizată, deși este vădit manipulatoare, e încă activă.

Din partea Facebook, răspunsurile sunt, ca de fiecare dată, formale.

„Nu trecem postările sponsorizate ale politicienilor prin filtrul de verificare a veridicității, dar oricine postează ceva trebuie să respecte politicile noastre. Acestea interzic instigarea la ură, discursurile care îndeamnă la violență extremă (…) dacă găsim așa ceva, eliminăm reclama”, spune un reprezentant al companiei lui Mark Zuckerberg.

E clar că astfel de postări vor mai apărea în perioada următoare, din moment ce alegerile prezidențiale din SUA sunt programate anul viitor.

Până atunci, ar fi bine să stai cu ochii pe ce se întâmplă pe conturile din România în această perioadă. Pentru că ai noștri sunt deja în campania electorală pentru Palatul Cotroceni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI