Roboți cu inteligență artificială care se pot reproduce

Roboți cu inteligență artificială care se pot reproduce
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
13:29 30.03.2019

Ideea a pornit simplu de la întrebarea: De ce să ne chinuim să construim o mașinărie îmbunătățită când unii roboți actuali deja pot face asta pentru noi?

Ideea implică așa-numitul Darwinism high-tech. Astfel, scopul final al cercetătorilor este să creeze inteligență artificială și roboți care îți pot analiza propriul cod sursă și să fie capabili să se „împerecheze” cu alți roboți prin combinarea propriilor fragmente de cod cu cele ale altor mașinării, pentru a crea urmași.

La fel cum organismele biologice evoluează pentru a se potrivi condițiilor de viață, acești urmași ai roboților s-ar putea dovedi mai capabili să se adapteze la mediul în care „trăiesc”.

Cercetătorii din domeniul informaticii de la Vrije Universiteit Amsterdam au construit un sistem simplificat. Acesta arată cum roboți viitori ar putea face schimb sau chiar combina informații „genetice”, prin inteligență artificială.

Studiul a implicat programarea a doi părinți-robot să codeze singuri o progenitură. Ceea ce au descoperit cercetătorii a fost surprinzător. Noul robot rezultat din acțiunile celor doi roboți conținea o combinație a codurilor „părinților” săi. Totuși, acesta părea să aibă și anumite modele care păreau să fi suferit mutații. Mai mult, robotul creat părea să fi conținut și cod propriu.

„Îți dă multă diversitate și îți dă puterea să explorezi zone ale unui spațiu de proiectare în care nu te-ai băga în mod normal”, a declarat David Howard, unul dintre cercetătorii din proiect.

Cum ar putea evolua inteligența artificială la roboți

Roboții nu se pot adapta din punct de vedere fizic asemenea oamenilor. Nu-și pot schimba forma sau crește. Sunt blocați în forma lor inițială pentru restul vieții. Totuși, aceștia sunt capabili de inovație, cu ajutorul inteligenței artificiale.

David Howard speră ca în viitor cercetătorii să poată dezvolta tehnologia. Astfel, aceștia ar produce în masă roboți ieftini programați să ducă la îndeplinire o anumită sarcină. Apoi să se „reproducă” roboții care au mai mult succes pentru a crea o nouă generație de roboți, din ce în ce mai performanți.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI