Problema Samsung cu telefonul revoluționar e o lecție vitală pentru toți

Problema Samsung cu telefonul revoluționar e o lecție vitală pentru toți
11:20 04.07.2019

Samsung a promis, odată cu Galaxy S10, un telefon pliabil. Asta la șase ani după ce-a vorbit prima dată despre un astfel de concept. Galaxy Fold n-a mai ajuns însă pe piață din cauza mai multor probleme. A fost amânat, a fost regândit, acum va fi relansat.

În aprilie, Samsung a decis să ia o pauză ca să afle ce-i problematic la Galaxy Fold. Pe cât de revoluționar este dispozitivul, pe atât de multe pot fi problemele care să-l transforme într-o cărămidă. Acum, produsul ar fi gata de-o relansare.

Directorul Samsung a spus că ce s-a întâmplat cu Galaxy Fold e o greșeală stânjenitoare. Cu toate astea, tot trebuie să-l livreze. Chiar dacă în ediție limitată, ca să confirme că n-a fost totul în van.

Informații neoficiale despre îmbunătățiri indică schimbări la balama și la folia de protecție a ecranului. Unele probleme au început de la această folie, care n-ar fi trebuit dezlipită de pe ecran. Cât despre balama, acesta ar fi insuficient de bine protejată și permite pătrunderea prafului și a altor elemente sub zona de pliere. Au fost aduse modificări și modului în care e întins ecranul când folosești Fold deschis.

O perioadă de lansare estimată e septembrie, dar în acel timp va avea deja pe piață Galaxy Note 10 și e de așteptat să se preocupe de acela. Oricum, altceva e de reținut din cazul Samsung – așa cum a fost de reținut din problema Galaxy Note 7 cu bateria.

Greșeala stânjenitoare a Samsung e una previzibilă dintr-un punct de vedere

Ce a încercat Samsung, încă din 2013, a fost să promoveze și să creeze un produs cu totul nou. Sigur, e bazat pe un telefon, dar e și tabletă. Are un ecran flexibil și poate oferi un alt fel de experiență de utilizare. E, pe scurt, debutul unei categorii noi de produse și aplicabilitate pentru utilizatori.

Cu toate astea, produsul e fizic sensibil. Asta e și problema, că oricât ar fi testat un dispozitiv de către o companie, nimeni nu știe exact care-i sunt toate problemele până nu ajunge la utilizatori. Când Samsung Galaxy Fold a ajuns la primii, iar ei au dezlipit folia, acesta a fost primul semnal pentru probleme. Apoi mizeria care poate intra pe lângă balama.

Sigur, pare că Samsung a încercat să vândă un produs care nu era gata. Și e adevărat, dar nici nu avea cum să facă altfel. A anunțat produsul în același an cu Huawei și niciunul dintre ele n-au ajuns încă pe piață (Huawei s-a ținut însă departe de un termen exact de lansare).

Nici primul iPhone nu era gata de lansare, cum nici primul laptop sau prima mașină. Dar trebuiau toate lansate cândva, că altfel ar fi livrat altcineva. Samsung a încercat să fie prima companie care chiar livrează un telefon pliabil. Putea să fie cea care livrează un produs mai bun, dar Galaxy Fold putea să fie ceea ce Galaxy Note a fost: produsul care să schimbe un pic piața.

Galaxy Fold e revoluționar prin plierea sa, dar nu e gata. Va fi gata în 2022, poate în 2025, când chiar va ajunge tehnologia în punctul în care să fie solidă și sigură. Am spus asta și-n articolul despre Fold: „Dacă poate fi vorba de certitudini, am una singură: în cinci ani, dacă rezistă conceptul, prețul va scădea.”

loading...