Samsung ia cea mai radicală decizie pentru telefonul pliabil Galaxy Fold

Samsung ia cea mai radicală decizie pentru telefonul pliabil Galaxy Fold
Sursa foto: Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
07:55 23.04.2019

Samsung Galaxy Fold, deocamdată, e tras pe linie moartă. La cum arată acum telefonul, e ca un prototip care nu ar fi trebuit să ajungă în mâinile utilizatorilor.

Galaxy Fold a început săptămâna trecută să fie subiectul unui scandal de proporții astronomice. Nu a durat mult până când au apărut zvonuri că Samsung amână evenimentele de lansare din China. Inițial, s-a speculat că vom vorbi doar de o amânare a lansării de câteva săptămâni. Oficialii companiei tocmai au confirmat că, pentru o perioadă nedeterminată, telefonul nu va mai ajunge în magazine.

Cu alte cuvinte, e aproape de-a fi anulat și trecut în istorie până când tehnologia va deveni mai bună.

Veștile de la Samsung vin la aproximativ o săptămână de la un alt anunț. Acela a constat într-un fel de scuză și anunț al inițierii unui studiu pe marginea unităților care s-au stricat în mâna unor jurnaliști, vloggeri sau testeri. Unii dintre ei au îndepărtat o folie de pe ecran ce se pare că era vitată pentru funcționarea panoului. În cazul altora, după câteva plieri, telefonul, pur și simplu s-a stricat.

În comunicatul oficial de acum, Samsung explică de ce este de părere că terminalul ar trebui îmbunătățit pentru a oferi clienților cea mai bună experiență de utilizare. În ceea ce privește o eventuală relansare, sud coreeni au spus că vor încerca să comunice o dată peste câteva săptămâni.

”Am dezvăluit de curând o categorie de mobile complet nouă: un smartphone ce folosește numeroase tehnologii noi și materiale pentru a crea unui ecran care este suficient de flexibil încât să se plieze. Suntem încurajați de entuziasmul din jurul Galaxy Fold. […] Pentru a evalua complet feedback-ul și pentru a rula mai multe teste intern, am decis să amânăm lansarea Galaxy Fold. Plănuim să anunțăm o dată de lansare în săptămânile următoare.”, se arată în comunicatul companiei. Partea tristă este că, după ce a lansat telefoane Galaxy Note 7 care au explodat în mâinile utilizatorilor acum câțiva ani, compania nu avea nevoie de un nou scandal prin care să-și dezamăgească utilizatorii.

Sursa: The Verge