Prima misiune spațială cu un echipaj format doar din femei

Prima misiune spațială cu un echipaj format doar din femei
Sursa foto: Anne McClain și Christina Koch (NASA)
08:08 09.03.2019

Într-o premieră absolută, un echipaj format doar din femei va executa o misiune de mers prin spațiu.

Mersul prin spațiu presupune executarea unor activități în spațiu în afara unei nave sau a unei stații spațiale. Astfel, pe 29 martie, Anne McClain și Christina Koch se vor avânta la 400 de kilometri deasupra Pământului, protejate doar de un costum spațial. Mai mult, misiunea va avea loc în luna istoriei femeii, ceea ce adaugă cu atât mai multă greutate acesteia.

„Nu a fost orchestrată să fie așa”, a explicat purtătoarea de cuvânt NASA, Stephanie Schierholz. „Aceste [misiuni] de mers în spațiu au fost programate inițial programate să aibă loc în toamnă – scopul este să îmbunătățească bateriile de pe stația spațială”.

Schierholz a subliniat că misiunea va fi condusă tot de femei. Directoarea de zbor va fi Mary Lawrence, iar controloarea-șef de zbor al misiunii de mers prin spațiu va fi Jackie Kagey. O altă controloare de zbor care va lua parte la misiune și-a exprimat clar entuziasmul pe Twitter.

McCLain își dorea încă de la 3 ani să fie astronaut, după cum a povestit în 2015 într-un interviu. „Țin minte că i-am spus mamei mele la acea vreme, și niciodată nu am deviat de la ceea ce voiam să fiu”, a zis ea. „Ceva în legătură cu explorarea m-a fascinat de la o vârstă mică”.

La rândul ei, Koch a spus cu privire la misiunea care urmează: „Sper că pot fi un exemplu pentru oamenii care ar putea să nu aibă pe cineva la care să se uite precum la un mentor”, a zis ea. „Dacă acesta este un rol pe care îl pot îndeplini, ar fi onoarea mea să fac asta”.