Ce înseamnă și ce implică preluarea de către România a președinției Uniunii Europene

Ce înseamnă și ce implică preluarea de către România a președinției Uniunii Europene
Sursa foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu

Anul acesta a început cum nu se putea mai bine (sau mai rău?) pentru cei de la Putere. De la 1 ianuarie, pentru câteva luni, România are o responsabilitate imensă în UE.

La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România a preluat, de la 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea președinției uneia dintre cele mai importante instituții – Consiliul Uniunii Europene. După toate discursurile mai mult sau mai puțin inteligente de la Ateneul Român, sunt câteva lucruri pe care toți ar trebui să le știm.

Ar trebui să știm că nu avem vreun merit special și că nu au făcut ai noștri conducători ceva extraordinar pentru care să fie răsplătiți cu acest lucru. Unii dintre ei, din discursurile pe care le-au avut până acum, au demonstrat din plin că habar nu au cu ce se mănâncă chestia asta. Deținerea președinției Consiliului UE este o premieră pentru România și guvernanții ei, o oportunitate de a demonstra capacitatea de a îndeplini o sarcină atât de importantă, dar, în același timp, o șansă în plus pentru aceștia de a se face de râs. Președinția Consiliului Uniunii Europene este o obligație care decurge din calitatea de stat membru UE.

Cum funcționează președinția Consiliului UE?

Aceasta se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare șase luni. În această perioadă, președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.

Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”, potrivit sistemului introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni.

România a preluat președinția Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, în trio cu Finlanda și Croația, alături de care va trebui să definească un set de obiective comune.

Rolul pe care România îl are în această perioadă este, dacă vrei un răspuns politically correct, de dezvoltare și consolidare a proiectului european, a procesului de negociere pentru dezvoltarea acquis comunitar și de consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii.

Dacă vedem ce au făcut alții, rolul este unul dublu.

Întâi, țara care are președinția are rolul de a acționa ca un intermediar onest și neutru fiind responsabilă de avansarea negocierilor Consiliului privind legislația UE, de asigurarea continuității agendei UE și de cooperare dintre statele membre și instituțiile europene.

Apoi, are rolul de a-și imprima viziunea națională asupra dezbaterilor strategice privind viitorul proiectului european și de a promova pe agenda europeană unele dosare pe care țara noastră le consideră importante.

Dincolo de aceste definiții destul de frumos împachetate stau niște probleme care ne vizează direct fie ca români, fie ca europeni.

Dacă luăm primul punct UE în acest moment se confruntă cu dosare grele și foarte importante: Brexit, dosarul migrației – cu toate fricțiunile dintre statele membre, funcționarea UE cu mai multe viteze pentru diverse țări sau/și cadrul financiar multi-anual post 2020. Asta ca să enumăr cele mai spionoase probleme.

La punctul doi ar trebui să ne iasă din minte că acum România ar putea să își rezolve problemele ei, dar ar putea deschide dosare de interes comun. De exemplu, bulgarii au avut între prioritățile zonale/naționale perspectiva ireversibilă a Balcanilor de Vest și viitorul Europei și tinerii.

Alții, precum slovacii, au avut în vedere patrimoniul – instituirea în 2018 a anului european al patrimoniului sau diverse alte probleme comune. România are 257 de dosare legislative aflate în negocieri și destul de multe probleme și dosare comune pe care le-ar putea ridica (posibilitățile sunt diverse, de la domenii IT – bine dezvoltate în România, la cele care au nevoie de ajutor – infrastructură, servicii, patrimoniu etc.). De exemplu am putea deschide un dosar de interes cu privire la standardele de calitate de pe piețele europene. S-a tot discutat despre produse scumpe și proaste în centru și est.

Președinția care poate fi marcată de soluții. Poate

Această președinție oferă oportunitatea de a pune în context european probleme diverse, dar acest aspect trebuie făcut cu pricepere și inteligență. Doar că tot ce ar fi trebuit să fie un procesul de pregătire laborios, de durată, în ultimii ani, cu o analiză extrem de consistentă cu privire la implicațiile exercitării președinției Consiliului UE, la noi nu prea s-a întâmplat.

Interesele au fost unele limitate și, de cele mai multe ori, orientate spre obținerea unor centri de putere locală. A gândi în perspectivă sau a-i pune pe unii să facă acest lucru nu a reprezentat o prioritate. Cel mai probabil ne vom limita la a face muncă administrativă îndeplinind și încheind câteva din dosarele altora și, bineînțeles, vom rata cu brio și această șansă de a promova, proteja sau dezvolta și interese locale.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

Ciprian Plăiaşu
Articol scris de
Ciprian Plăiaşu
Ciprian Plăiașu este editor coordonator Historia.ro. Pasionat de idei crețe, scrie despre greșelile trecutului, greșeli pe care le tot repetăm.
Etichete:
Comentarii
12:53 / 21.01.2019