Populația planetei va trece prin schimbări radicale în următorul secol

Populația planetei va trece prin schimbări radicale în următorul secol
07:50 02.10.2019

Lumea este într-o continuă schimbare așa că este inevitabil să nu ne întrebăm oare ce se va întâmpla cu populația de pe Pământ în viitor. Ei bine, specialiștii cred că populația globală ar putea ajunge la 11 miliarde până în anii 2100.

Cu toate acestea, jurnalistul John Ibbitson și cercetătorul politic Darrell Bricker sunt de altă părere. În acest sens, aceștia au scris o carte numită „Emty Planet” care arată că – în loc să crească, nivelul populației de pe glob se va echilibra în vreo 30 de ani, iar de acolo va scădea (poate chiar pentru totdeauna). „Cam în trei decenii, populația globală va începe să scadă”, au scris cei doi în carte. „Odată ce acel declin va începe, nu se va mai termina”.

Cei doi specialiști s-au pus de acord asupra acestei teorii după ce au observat că accesul la informație schimbă percepțiile oamenilor asupra reproducerii și înlătură vechile norme cu privire la familie și fertilitate.

„Am realizat chestionare în 26 de țări, întrebând femeile câți copii își doresc, și nu contează unde te duci căci răspunsul tinde să fie în jur de doi”, a explicat Ibbitson. „Forțele externe care obișnuiau să dicteze dacă oamenii au familii mai mari dispar peste tot. Iar asta se întâmplă cel mai rapid în țările în curs de dezvoltare”.

De asemenea, Ibbitson și Bricker mai spun că este esențial să înțelegem cum se va schimba populația de pe Pământ în mai puțin de un secol, pentru că acest lucru ne-ar putea influența deciziile pe care le luăm în prezent. „Mulți dintre acei oameni care se gândesc la viitorul lumii, la viitorul economiei, la viitorul planificării urbane își bazează predicțiile pe mărimea viitoare a populației umane”, a zis Bricker. „Iar oamenii iau cu adevărat decizii bazându-se pe acest lucru”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI