Bohemian Rhapsody și 7 minciuni despre viața lui Freddie Mercury

02:55 25.02.2019

Freddie Mercury, pe numele său adevărat Farrokh Bulsara, s-a născut pe insula africană Zanzibar și este considerat unul din cei mai buni cântăreţi din toate timpurile. Pelicula realizată după viața lui a cucerit publicul din întreaga lume și este una dintre favorite la Oscar 2019. Până acum „Bohemian Rhapsody“ a câştigat trofeul pentru Cel mai bun film în cadrul galei Globurilor de Aur 2019 şi a strâns din vânzarea biletelor 675 de milioane de euro.

Deși a fost vândut ca o reprezentare fidelă, Brian May și Roger Deacon, fiind permanent pe platourile de filmare, se pare, totuși, că există câteva diferențe majore între realitate și film, începând chiar cu crearea trupei care nu a durat atât de puțin. Iată 7 evenimente esențiale care au avut loc altfel în realitate:

Oscar 2019 – Minciuni despre viața lui Freddie Mercury care apar în filmul Bohemian Rhapsody

1. Mary Austin, marea dragoste a artistului și cea pentru care a și creat melodia Love of my life, și Freddie au fost mult timp împreună și nu s-au despărțit atât de brusc precum sugerează filmul. Mai mult chiar, inelul pe care i l-a dăruit pentru a se logodi era cu jad, nu cu diamant

2. Nu a existat nici un director de studio de înregistrări, infamul Ray Foster din film, care să refuze lansarea melodiei Bohemian Rhapsody ca single, și care apoi să primească o piatră în geam drept pedeapsă. Într-adevăr, a existat un anume Roy Featherstone, director la EMI, care doar a considerat că melodia este prea lungă. Totuși acest personajul și mai ales violența trupei sunt invenții cinematografice.

3. Plecarea impresarului John Reid (Aidan Gillen) a fost… banală și fără intrigile menționate. Se pare că s-a făcut chiar din inițiativa impresarului.

4. Înscrierea pe ultima sută de metri în concertul Live Aid nu s-a datorat nici rupturii trupei și nici intrigilor lui Paul Prenter. Motivul principal a fost faptul că Bob Geldof, organizatorul evenimentului, se temea de reputația proastă în anumite medii ale formației. Formația Queen era marginalizată în lumea rock and roll din cauza turneelor realizate în țări conduse de regimuri dictatoriale precum Argentina sau Africa de Sud (aici erau probleme legate de apartheid). Mai mult, atunci când invitația a venit trupa a ezitat pentru că nu le plăcea să cânte ziua și nici nu erau siguri că sunetul se va ridica la standardele lor.

5. Personajul negativ al filmului este clar, Paul Prenter (Allen Leech). Totuși despărțirea / concedierea lui s-a petrecut în alte condiții. El a vândut publicației The Sun un articol intitulat „SIDA ucide doi iubiți ai lui Freddie”. Acesta este adevăratul motiv și nu că a ieșit în presă ca să se răzbune.

6. Unul dintre momentele pline de tensiune ale filmului este diagnosticare cu SIDA. Cel mai probabil, la data concertului Live Aid, în 1985, Freddie nu știa că e bolnav. Acest lucru s-a petrecut doi ani mai târziu, în 1987. Totuși cronologia prezentată de film creează o tensiune și o emoție suplimentară acelui moment de grație de la concertul Live Aid.

7. Mary Austin, moștenitoarea lui Freddie, nu s-a împrietenit cu Jim Hutton la concertul Live Aid. Mai bine zis nu s-a împrietenit niciodată pentru că după moartea artistului, ea l-a alungat din casă.