Noul Chrome include un mod întunecat nativ: cum îl activezi forțat

Noul Chrome include un mod întunecat nativ: cum îl activezi forțat
07:51 25.04.2019

Google a lansat de curând versiunea 74 a îndrăgitului Google Chrome. Deși nu este evident, aceasta include un mod întunecat pe care îl poți activa manual.

Se vehiculează de mult timp introducerea unui mod întunecat pentru interfața din Chrome. Deși există teme care facilitează schimbarea cromaticii în browser, un mod nativ întunecat ar ajuta mai mulți oameni să experimenteze beneficiile unei interfețe întunecate, mai ales pe timp de noapte.

Google Chrome a primit de curând actualizarea care-i duce versiunea la 74 pe Mac, Windows și Linux. Printre alte câteva schimbări minore, aceasta include modul întunecat, menit să-ți facă semnificativ mai confortabile sesiunile de navigare pe timp de noapte.

Din păcate, probabil că nu este gata în proporție de 100% și acesta e și motivul pentru care nu o poți activa din vreun meniu. Dacă te încântă însă perspectiva, poți forța utilizarea ei în doar câteva momente printr-un truc destul de simplu, ilustrat în captura de mai sus.

Dacă vrei să ai o temă întunecată în Chrome activă în mod nativ, nu trebuie decât să modifici ceva la scurtătura de pe desktop, prin care pornești de obicei browserul. Fă click dreapta pe scurtătură și optează pentru Properties, ultima opțiune din partea de jos. În câmpul Target din partea de sus a ferestrei, după chrome.exe”, pune un spațiu și, fără ghilimele, adaugă „–force-dark-mode”. Apasă pe Apply în dreapta jos și confirmă modificările cu un click pe Ok.

Deși s-ar putea să-ți placă foarte mult acest mod și să-ți dorești să-l folosești în permanență, în orice moment poți reveni la versiunea standard de Chrome. Mai mult decât atât, poți crea două scutături pe desktop către browserul Google, una cu –force-dark-mode la final pe timp de seară sau noapte și o a doua fără respectiva mențiune. Peste câteva săptămâni însă, probabil va exista o cale și mai facilă pentru a profita de modul întunecat în Chrome.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI