Monitorul minimalist de la Samsung care „îți face curat” pe birou

Monitorul minimalist de la Samsung care „îți face curat” pe birou
12:30 04.01.2019

De mult timp nu mai avem monitoare mari și grele care ocupă jumătate din birou, însă suportul unui monitor poate fi destul de mare. Samsung a gândit un monitor care nu stă pe birou și nici nu-l montezi pe perete.

Space Monitor, că așa-i este numele, se prinde de marginea biroului printr-o clemă. Astfel, ai un spațiu mai generos pe birou pentru toate celelalte lucruri. Dacă ai biroul lângă un perete poți să lipești monitorul de el, fără să dai găuri în perete pentru un suport.

Potrivit testelor companiei coreene, acest monitor crește spațiul utilizabil de pe birou cu 40%. Tehnologia de prindere este una simplă, dar eficientă.

Mai am o veste bună. Acel braț este flexibil și poți pune monitorul în mai multe poziții. Poți să-l ții drept, să-l lipești de perete, să-l lași mai în față și așa mai depate. Pentru un plus de minimalism și curățenie vizuală, cablul HDMI și cel pentru curent au un spațiu dedicat în suport, astfel că nu o să atârne.

Bun, arată bine, dar despre ce vorbim ca specificații tehnice? Samsung va lansa două variante ale acestui monitor: unul de 27 de inci QHHD și unul de 32 de inci UHD (4K). Primul model ar avea un preț de 400 de dolari, iar al doilea te-ar costa 500 de dolari, potrivit informațiilor Samsung. Mai știm că monitorul de 27 de inci ar avea o greutate de 6,8 kilograme.

Mai multe detalii tehnice vom afla curând, însă să nu te aștepți la o rată de refresh foarte mare sau la un timp de răspuns foarte mic. Acesta este un monitor de birou, cu accent pe design.

De asemenea, monitorul ar fi lansat cât de curând, iar acesta ar fi disponibil începând cu luna martie a acestui an. Cel mai probabil, Samsung va da detalii despre acest monitor în cadrul târgului CES de la Las Vegas care începe săptămâna viitoare.

Etichete: