Moneda națională, greu încercată în 2019: cum încheie leul anul

Moneda națională, greu încercată în 2019: cum încheie leul anul
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
15:27 31.12.2019

Moneda națională a fost supusă mai multor șocuri anul acesta. Au fost crize politice, runde de alegeri și diverse evoluții externe care au produs efecte.

Moneda națională a fost greu încercată anul acesta. Primul șoc a venit chiar la începutul anului, când celebra Ordonanță 114 lovea puternic mediul privat. Evident că a urmat o depreciere accelerată în raport cu euro. Șocul a fost resimțit puternic, dar spre jumătatea anului, moneda națională s-a așezat la un nivel confortabil de 4,7 – 4,8 lei pentru un euro.

A venit, însă, luna septembrie, care a adus căderea Guvernului Dăncilă. Asta a dat naștere la o luptă politică internă acerbă și, din nou, leul a început să se deprecieze. Spre exemplu, în perioada în care România se pregătea de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, euro bătea record după record.

Leul se deprecia puternic de la o zi la alta și înregistra noi minime istorice în fiecare zi.

Leul, minim istoric în luna noiembrie

Luna noiembrie a adus chiar și un minim istoric pentru moneda națională. Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, leul se dusese peste 4,8 lei pe piața interbancară. Adică sărise un prag psihologic.

Au existat surse care au spus atunci că BNR a intervenit și ar fi cheltuit peste jumătate de miliard de euro din rezerve pentru a apăra moneda.

Majoritatea tranzacţiilor care au condus la deprecierea leului la peste 4,8 lei au fost făcute, la acea vreme, pe piaţa din Marea Britanie.

Cum încheie moneda națională anul și cu ce vine 2020

Moneda națională încheie anul într-un teritoriu confortabil, sub pragul de 4,78 lei pentru un euro. La cotațiile afișate de BNR, un euro era cotat la 4,7793 lei. Marți, în ultima zi a anului, leul se depreciase ușor în raport cu moneda euro. Leul a încheiat astfel anul sub nivelul istoric de 4,7808 lei pentru un euro atins în 21 noiembrie, în mare parte datorită sprijinului acordat de BNR în ultimele zile din an.

Rezervele valutare internaționale ale BNR urmează să fie publicate în data de 2 ianuarie 2020.

Leul s-a depreciat, de asemenea, în raport cu francul elvețian (4,4033 lei marți de la 4,3900 lei la ședința anterioară). În schimb, moneda națională a câștigat teren în comparație cu dolarul american (4,2608 lei marți de la 4,2698 lei ședința anterioară).

Pentru 2020, estimările oficialilor români sunt mult mai optimiste decât cele ale analiștilor. Comisia Națională de Strategie şi Prognoză vorbește despre un curs mediu pentru 2020 de 4,75 lei/euro. Este mult sub ce cred bancherii.

Multe instituții financiare importante cred că euro se va duce la peste 4,8 lei anul viitor.

Sigur, totul e influențat de context. Dacă acesta este unul favorabil, lucrurile nu vor fi atât de negre.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI