Mașina electrică de lux pe care Toyota ți-o promite în 2020

Mașina electrică de lux pe care Toyota ți-o promite în 2020
13:12 23.10.2019

Toyota se pregătește să lanseze, anul viitor, un model electric de lux cu care sigur îți va lua ochii. Arată extrem de futuristic, dar care promite și mult pe zona de autonomie și putere.

Toyota se pregătește să atace zona premium cu un model Lexus 100% electric, care arată ca din viitor. E primul model al mărcii de lux aflate în curtea Toyota și e pe cale să se lanseze chiar anul viitor. Recent, la Tokyo Motor Show, a fost prezentat conceptul acestui model, care oferă indicii despre ce dotări ar putea exista pe primul Lexus 100% electric, dar și pe următorele modele electrice din garajul Toyota.

Iar lista e lungă: de la control prin gesturi și realitate augmentată până la condus autonom și chiar drone.

Lexus LF-30, primul model 100% electric al mărcii deținute de Toyota

Lexus 2

Lexus 1

Lexus s-a aliniat strategiei mărcii Toyota, din care face parte, și a lansat mai multe modele hibrid, tocmai pentru a respecta normele legate de poluare. Dar nu venise până acum cu un model 100% electric. Dar caută să confirme cu primul din această zonă chiar anul viitor.

Lexus LF – 30 are un design futuristic, pare venit din viitor. De altfel, plafonul conceptului prezentat în Tokyo este transparent și poate fi folosit ca display întrucât afișează video-uri sau diverse alte pictograme pentru pasageri. Sistemul se numește SkyGate, iar pasagerii vor putea interacționa prin comenzi vocale sau îl pot controla prin gesturi.

Lexus 2

Lexus 2

Inteligența artificială va fi responsabilă de recunoașterea vocilor pasagerilor și a șoferului. Prin comenzi vocale se pot regla temperatura din habitaclu, muzica, dar se pot cere și diverse sfaturi legate de activitățile de la destinație. Mai mult, sticla din care e fabricat plafonul modelului Lexus LF 30 își poate schimba culoarea și luminozitatea. Cu alte cuvinte, dacă vrei soare puternic vei avea. Dacă nu, nu.

Încă un aspect interesant. Motoarele nu sunt poziționate pe fiecare axă, ci direct în roți. Asta ar putea duce la sporirea puterii autoturismului. Inițial, modelul Lexus LF 30 va fi lansat în China și America de Nord. Abia apoi va ajunge și-n alte colțuri ale lumii. Deocamdată, nimic despre preț. Dar Lexus e un model premium. Și așa va rămâne.

Mașina electrică de lux pregătită de Toyota

Lexus 2

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI