25 apr. 2019 | 14:00

Jocurile video nu îi afectează negativ pe băieți. Ce se schimbă la fete

ACTUALITATE
Jocurile video nu îi afectează negativ pe băieți. Ce se schimbă la fete

Sunt sau nu jocurile video bune pentru copii? Un nou studiu dă un răspuns diferit, în funcție de gen.

Jocuri online ca Fortnite sau World of Warcraft inhibă abilitățile de socializare ale copiilor? Jocurile violente stârnesc dorințe de manifestare violentă în rândul adolescenților? Cum îi ajută gamingul  pe tineri să-și dezvolte abilități cruciale pentru locurile de muncă din secoulul XXI?

Un nou studiu din Norvegia încearcă să răspundă la aceste întrebări, urmărind relația dintre timpul petrecut cu jocurile video și abilitatea de socializare a unui grup de 873 de copii, cu vârste cuprinse între șase și 12 ani. Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de mai mulți ani și rezultatele arată că gamingul nu afectează negativ băieții, dar pe fete da. Se pare că fetele de 10 ani care petrec mai mult timp jucându-se au avut abilități de socializare mai scăzute la 12 ani.

„Gamingul nu are niciun efect pozitiv sau negativ asupra competenței sociale a băieților, dar a avut un efect negativ asupra fetelor de 10 ani”, a spus Beate Wold Hygen, cel care a condus cercetarea.

Studiul a mai dezvăluit faptul că cei care au competențe sociale ridicate petrec mai puțin timp în fața monitoarelor, iar cei mai puțin competenți social se joacă mai mult. Acest lucru este valabil pentru ambele sexe.

De ce jocurile le afectează negativ fete?

Răspunsul scurt ar fi pentru că jocul pe calculator în rândul fetelor nu este la fel de acceptat ca în rândul băieților. Pentru băieți, jocurile video fac parte din cultura lor și au un un rol mai important în socializare. Pe de altă parte, jocurile video încă nu sunt 100% acceptate în rândul fetelor. Așa că fetele care se joacă  au mai puține persoane cărora le pot împărtăși aceasta pasiune și sunt predispuse la a fi excluse din grupurile de fete de aceeași vârstă pe acest criteriu.

Studiul a fost realizat de Universitatea de Știință și Tehnologie din Norvegia și de Universitatea California. Oamenii de știință au rugat copii, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, să noteze cât de des s-au jucat pe tabletă, PC, console și pe telefon. Părinții au fost rugați să noteze obieciurile de gaming ale copiilor atunci când aveau între șase și opt ani. Profesorii copiilor au completat chestionare cu privire la competențele sociale ale acestora.

Jocurile video au devenit ceva normal în rândul copiilor, iar în Norvegia, 96% dintre băieți și 76% dintre fete cu vârste între nouă și 16 ani au declarat că se joacă.

Totuși, până acum, cercetările în legătură cu efectele jocurilor video asupra dezvoltării copiilor nu sunt concludente. Unele studii arată că timpul petrecut în fața monitorului poate avea un efect negativ asupra abilității de socializare a tinerilor. Altele spun că jocurile au efecte pozitive, mai ales cele multiplayer, unde jucătorii pot interacționa cu alte persoane, pe care, altfel, nu le-ar fi putut cunoaște.

Acest studiu nu rezolvă acestă dispută și are și câteva limitări. Nu există o diferențiere pe genul de joc și nici nu face referire la privitul cum alții se joacă (gen din ce în ce mai popular în rândul tinerilor).