Telefonul minune la aproape 50 de euro: Ce specificați va avea

Telefonul minune la aproape 50 de euro: Ce specificați va avea
07:30 06.02.2019

Un operator indian de mobile se pregătește de lansarea unui gadget spectaculos. Dacă zvonurile se confirmă, JioPhone 3 va face minuni la doar 55 de euro.

Reliance Jio s-ar putea nu fie un producător de mobile pe care îl cunoști, dar la scurt timp după lansarea primului model din portofoliu, a devenit al zecelea cel mai puternic din lume, pe baza numărului de unități vândute. Performanța este cu atât mai spectaculoasă, cu cât activează doar în India. În piața locală, când vine vorba de telefoane de vorbit, se află detașat pe prima poziție și este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe prea curând, având în vedere proiectele pe care le are în vedere.

Până la această oră, Jio Phone și Jio Phone 2 au fost două telefoane de vorbit foarte ieftine ce rulau KaiOS, același sistem de operare pe care îl găsești pe câteva terminale Nokia. Cu cel de-al treilea aparat intitulat în mod previzibil Jio Phone 3, Reliance Jio ar putea intra în piața producătorilor de smartphone.

Conform unui director al companiei care a dorit să-și păstreze anonimatul, al treilea gadget va fi un smartphone construit în jurul unui panou sensibil la atingere cu diagonala de 5 inci. Nu ne așteptăm la un design revoluționar, având în vedere prețul, dar cu o diagonală atât de mare va fi perfect pentru vârstnicii care nu văd foarte bine.

Procesorul noului aparat este momentan necunoscut, dar având în vedere că va avea 2GB RAM și o cantitate generoasă de 64GB de memorie internă, ar trebui să fie capabil să ruleze Android în condiții optime. În cel mai rău caz, va fi vorba de Android Go. În plus, va suporta și un card microSD pentru extinderea memoriei interne.

Momentan, prețul vehiculat pentru Jio Phone 3 este de 63 de dolari sau aproximativ 55 de euro. Aceasta este o creștere importantă față de primul Jio Phone care s-a comercializat cu doar 18 euro.