iPhone 2019: Apple ”fură” o funcție de la Samsung pentru noile telefoane

iPhone 2019: Apple ”fură” o funcție de la Samsung pentru noile telefoane
08:44 28.05.2019

Telefoanele Apple continuă să se vândă foarte bine în mai multe colțuri ale lumii, dar asta nu înseamnă că trebuie că gigantul american poate să ignore funcțiile interesante de pe celelalte telefoane de top din piață.

Noile modele de iPhone care vor ajunge la utilizatori în 2019 au fost deja subiectul unui număr mare de zvonuri, iar acum aflăm noi detalii despre particularitățile care le vor face mai speciale. Dacă speculațiile din piață se confirmă, Apple ar urma să introducă pe telefoanele sale o o funcție pe care Samsung a implementat-o pentru prima oară la Galaxy S8, telefonul lansat în aprilie 2017.

Funcția care s-ar putea să te încânte dacă obișnuiești să asculți muzică pe Bluetooth îți va permite să-ți conectezi simultan telefonul la două boxe simultan. Orice iPhone se poate conecta la mai multe accesorii în același timp prin Bluetooth, dar nu poate emite semnal audio prin două perechi de căști sau două boxe fără fir.

În cazul telefoanelor Samsung, funcția este intitulată Dual Audio și funcționează exact cum ai crede. Din secțiunea Bluetooth din configurările telefonului te poți conecta la două accesorii simultan. Pentru a face posibilită acestă opțiune, sud coreeni profită de flexibilitatea sporită a standardului Bluetooth 5.0.

În contextul în care Apple a folosește un chipset compatibil cu Bluetooth 5.0 încă de la iPhone 8 și iPhone X, lansate în 2017, dacă dorește, ar putea oferi aceeași funcționalitate și pe telefoanele mai vechi din portofoliu, nu doar pe modelele ce vor fi anunțate în toamnă. Pentru că vorbim însă de gigantul din Cupertino, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. Momentan, este vorba doar de un zvon neconfirmat, iar pentru că Apple ”nu scapă” detalii oficiale despre gadgeturile aflate în dezvoltare, nu vom afla adevărul decât după conferința de anunțare a iPhone XI la mijlocul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.

loading...