Ce este o interfață creier-computer și ce lucruri uimitoare va putea face în viitor

Ce este o interfață creier-computer și ce lucruri uimitoare va putea face în viitor
17:14 18.12.2019

Tehnologii care par imposibile acum vor deveni realitate în viitor, iar un exemplu foarte bun în această situație este o interfață creier-computer.

În engleză, termenul este cunoscut sub numele de brain computer interface sau BCI. În esență, acesta este un sistem computerizat care captează semnale cerebrale, le analizează și le traduce prin comenzi. Acestea sunt transmise către dispozitive precum un computer, o consolă de jocuri sau un telefon. Nu citește gândurile, ci mai degrabă detectează cele mai mici schimbări ale energiei radiate de creier atunci când gândești într-un anumit mod. Totuși, o BCI recunoaște tipare specifice de energie și de frecvență din creier.

Tehnologia este una impresionantă, iar lucrurile pe care le va putea face sunt uimitoare. De altfel, unii sunt de părere că această combinație dintre creierul uman și tehnologie ar putea fi mai puternică decât inteligența artificială.

O mare parte a activității de dezvoltare care se desfășoară în jurul acestora este axată pe utilizări medicale, dar se explorează și modalități prin care tehnologia poate fi exploatată pentru a putea deveni disponibilă pentru simpli consumatori.

La ce ne va ajuta o interfață creier-computer

Cel mai mare impact pe care aceste interfețe creier-computer îl vor avea asupra tehnologiei pe care o folosim în fiecare zi va avea legătură cu felul în care interacționăm cu dispozitivele noastre.

În primul rând, ar ajuta la facilitarea procesului de autentificare într-un cont. În prezent, cea mai utilizată metodă prin care poți accesa un software o reprezintă parolele. Partea proastă e că acestea pot fi sparte extrem de ușor. O interfață creier-computer ar putea veni în ajutorul celor care vor ceva mai multă securitate, dar și în sprijinul celor care nu au răbdare să introducă de fiecare dată acel șir complicat de litere, cifre și simboluri. Cercetătorii testează o alternativă pentru așa ceva: gândurile. Astfel, acest sistem va fi capabil să detecteze parolele direct din gândurile utilizatorului și îi va permite să se conecteze mai ușor.

De asemenea, această tehnologie se va dovedi utilă și pentru gameri. În loc să fie nevoiți să apeze butoane sau să manevreze controllere, aceștia nu vor mai trebui decât să se gândească la acțiunea pe care vor ca personajul din joc să o facă, iar acesta va executa automat.

Un exemplu mai concret îl reprezintă CTRL-labs, un startup care se concentrează exact pe această tehnologie. Acesta a fost achiziționat de Facebook anul acesta. În esență, compania oferă dispozitive pe care le poți purta la încheietură care colectează semnale nervoase și le traduce în semnale de mișcare. Pe acestea le vei putea folosi pentru a-ți controla dispozitivele. Astfel, în loc să deschizi un nou tab cu un click pe mouse, va fi nevoie doar de un gest minuscul pentru ca sistemul să-și dea seama de intenția ta.

Cât de utilă va fi tehnologia pentru creierul tău

În esență, o interfață creier-computer ar putea funcționa ca o brățară fitness care monitorizează bătăile inimii, pașii pe care îi parcurgi într-o zi sau orele de somn dintr-o noapte. Numai că noul sistem ți-ar monitoriza exclusiv creierul. Astfel, îți va oferi mai multe date legate de activitatea ta cerebrală: cât de mare e nivelul de stres, cât de obosit ești, cum a fluctuat concentrarea ta de-a lungul unei zile.

De asemenea, îți va oferi și sugestii legate de pauze: când ar trebui să te relaxezi puțin și cât ar fi cel ami bine ca această pauză să dureze. Astfel, ar fi foarte util pentru îmbunătățirea eficienței tale la locul de muncă.

Mai multe companii care lucrează la dezvoltarea tehnologiei „promovează” aceste BCI-uri ca fiind un mijloc de îmbunătățire a memoriei și vigilenței mentale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: zdnet