Cum ar putea să se răzbune inteligența artificială pe oameni

Cum ar putea să se răzbune inteligența artificială pe oameni
19:05 18.03.2019

Inteligența artificială poate să facă multe – să facă parfumuri, să facă mâncare, să se contrazică – dar încă mai trebuie să evolueze. Cu toate astea, eticienii se tem de ziua în care inteligența artificială ar putea avea conștiință.

Dacă roboții inteligenți din viitor vor ajunge să fie conștienți, eticianul Nicholas Agar de la Victoria University Wellington se tem că aceștia vor dori să se răzbune pentru felul în care le tratăm strămoșii – adică inteligențele artificiale de astăzi. „Poate că comportamentul nostru de astăzi la adresa inteligenței artificiale fără conștiință ar trebui să fie condus de felul în care ne așteptăm ca oamenii să se comporte cu orice inteligențe artificiale cu conștiință care ar putea să simtă, care ar putea să sufere”, a subliniat Agar într-un articol din The Conversation. „Cum ne-am aștepta ca mașinăriile cu conștiință din viitor să reacționeze la noi?”.

Ideea aceasta, a unor roboți cândva abuzați care decid să se răzbune pe omenire, a apărut în multe filme și seriale science fiction. Așadar, conform lui Agar, oamenii care o înjură pe Alexa ar trebui să se abțină dacă nu vor ca un robot ca din Terminator să le bată într-o bună zi la ușă. „Dacă vom face mașinării cu capacități psihologice umane, ar trebui să ne pregătim pentru posibilitatea ca acestea să devină conștiente”, a zis eticianul. „Cum vor reacționa ele la comportamentul nostru la adresa lor?”.

Întreaga problemă ridică întrebări legate despre felul în care oamenii tratează alți oameni. Spre exemplu, apărătorii ideii de bordeluri cu roboți spun că acestea le vor permite anumitor oameni să fie violenți fără a răni alte ființe umane, pe când criticii se tem ca aceste bordeluri să nu mărească dorința de violența la adresa oamenilor. Agar a asemănat acest lucru cu uciderea animalelor pentru pielea și carnea lor. „Animalele nu se pot răzbuna”, a subliniat. „Dar mașinile cu conștiință ar putea”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Futurism