05 apr. 2019 | 16:53

Închiderea librăriei online Microsoft îți arată că internetul nu este etern

TEHNOLOGIE
Închiderea librăriei online Microsoft îți arată că internetul nu este etern

Cei de la Microsoft au hotărât să închidă biblioteca lor de cărți electronice. Toate cărțile cumpărate de utilizatori vor fi și ele șterse odată cu închiderea ei.

Microsoft a anunțat însă că va returna banii tuturor oamenilor care au cumpărat cărți din librăria online. Chiar și așa, e ciudat să te gândești că ai cumpărat un bun (fie el și virtual) care de fapt nu a fost niciodată al tău. Practic, cei care au cumpărat cărțile din librăria online a celor de la Microsoft nu au cumpărat produsele în sine, ci accesul la ele – iar acel acces poate fi retras în orice moment, conform termenilor și condițiilor.

Astfel, clienții magazinului de cărți electronice de la Microsoft vor vedea cum cărțile din colecțiile lor personale dispar. Asta ne amintește că noțiunea de proprietate în era digitală ar putea să nu însemne același lucru ca înainte. În lumea reală, nu o să vină niciun proprietar de librărie la tine acasă să îți ia toate cărțile cumpărate de la el și apoi să îți dea banii înapoi drept consolare.

Librăriile de cărți electronice de la Amazon, Apple, Google, Kobo și Barnes and Noble urmează cam aceleași reguli. Mai exact, toate vând licențe de a citi, nu de a avea cărți în proprietate. Iar atunci când o companie se hotărăște că o librărie online că afacerea nu mai este profitabilă, atunci pur și simplu o poate închide. În plus, atunci când cumperi o carte electronică, de fapt cumperi dreptul de a o citi, însă nu poți să o împrumuți și unui prieten, cum ai putea în realitate.

Poate utilizatorii Microsoft nu au nimic de comentat acum, din moment ce își primesc și banii înapoi. Dar viitorul ar putea veni cu alte situații de acest gen, iar asta ne pune față în față cu o întrebare pertinentă: giganții tehnologici ar trebui să aibă dreptul să ne ia ceva pentru care am plătit, doar pentru că afacerea lor nu este profitabilă?