Încălzirea globală a devenit o urgență medicală pentru umanitate: ce spun doctorii

Încălzirea globală a devenit o urgență medicală pentru umanitate: ce spun doctorii
08:26 03.09.2019

Dacă ai trăit vreodată cu impresia că încălzirea globală nu te afectează pe tine personal, mai multe asociații importante de medici au confirmat că te înșeli. Schimbarea climatică a devenit o problemă de sănătate.

În 2015, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut într-un comunicat oficial că „schimbarea climatică este una dintre cele mai mari amenințări globale a secolului 21”. La momentul respectiv, nu s-au făcut însă referințe clare la modul în care încălzirea globală și nivelul de poluare responsabil de apariția ei îți afectează sănătatea. Poate fi considerată schimbarea climatică o problemă de sănătate pentru omenire?

Răspunsul este da, iar ”dovezile științifice sunt clare”. Cea mai recentă confirmare pe marginea subiectului a venit de la Asociația Medicilor din Australia (AMA). Această autoritate a declarat la începutul săptămânii criza climatică ca fiind o urgență de sănătate cu un impact sever asupra pacienților și comunităților ”acum și în viitor”.

Deși gestul celor de la AMA este destul de progresist, este mai degrabă o aliniere la un trend global care a apărut în ultimul an. Asociația Medicilor din SUA, Asociația Medicilor din Marea Britanie și Doctorii pentru Mediu Australia au ajuns cu toții la aceleași concluzii îngrijorătoare.

Asociația Medicilor din SUA și Colegiul American al Medicilor au declarat schimbarea climatică o urgență privind sănătatea în iunie 2019, iar Asociația Medicilor din Marea Britanie a făcut același pas o lună mai târziu, luându-și angajamentul de a susține campania prin care se încearcă atingerea pragului de carbon zero până în 2030.

Australienii de la AMA au formulat primele indicii în acest sens din 2004, când au afirmat că schimbarea climatică implică riscuri pentru sănătate. Diferența față de comunicatul de acum este că încearcă să pună presiune pe guvernul Morrison pentru a facilita tranziția de la combustibili fosili la surse de energie regenerabilă. AMA speră să să convingă autoritățile să dezvolte o strategie națională pentru sănătate și mediu.
„Nu există niciun dubiu în privința faptului că schimbarea climatică este o urgență care privește sănătatea. AMA acceptă dovezile științifice legate de criza climatică și impactul său asupra sănătății și bunăstării umane”, a declarat Tony Barton, președintele AMA.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI