Impactul extraordinar pe care îl au animalele în dezvoltarea noastră fizică

Impactul extraordinar pe care îl au animalele în dezvoltarea noastră fizică
07:45 01.10.2019

Dacă te numeri printre cei ai căror părinți le-au cumpărat în copilărie după multe rugăminți un animăluț de companie, atunci ești norocos. Un nou studiu arată că animalele de companie din copilărie te ajută să fii mai sănătos când ești adult.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Gothenburg (Suedia), a realizat un studiu pentru a afla cât de important este pentru un copil să crească în compania unui animal de companie. Astfel, au descoperit că o pisică sau un câine ne ajută să devenim imuni la alergii tocmai datorită bacteriilor și microbilor pe care le posedă.

Cum te-a ajutat câinele sau pisica din copilăria ta să fii mai sănătos acum

Pentru a afla acest lucru, oamenii de știință au analizat în detaliu incidența alergiilor la 1029 de copii cu vârste de șapte și opt ani. Iar rezultatele au arătat că alergiilor erau de 49% în cazul copiilor care nu și-au petrecut primele 12 luni de viață în compania vreunui animal.

Procentul scădea la 43% în cazul celor care și-au petrecut primele luni din viață alături de un animal de companie și la 24% în cazul copiilor care au avut trei animăluțe cu care să se joace. Doi dintre copiii studiați au trăit alături câte cinci animale de companie și niciunul dintre ei nu a prezentat nicio alergie.

Care este motivul? Ei bine, se pare că pisicile și câinii au niște bacterii pe care noi nu le avem și care ne ajută să ne întărim sistemul imunitar atunci când suntem mici. Prin urmare, un cățel n-o să te apere doar de oamenii răi, dar și de alergiile pe care le poți căpăta pe măsură ce te maturizezi.

Însă, specialiștii precizează că această teorie nu este valabilă în cazul animalelor de apartament care trăiesc închise în casă și care nu iau niciun contact cu lumea exterioară.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI