11 apr. 2019 | 15:28

De ce gaura neagră fotografiată de NASA nu arată ca în „Interstellar”

ACTUALITATE
De ce gaura neagră fotografiată de NASA nu arată ca în
EHT/Interstellar/Gizmodo

Pentru prima dată în istorie, cei de la NASA au făcut publică prima imagine cu o gaură neagră, dar unii oameni se întreabă de ce aceasta nu arată ca în filmele SF.

În fotografie poți vedea un halou de praf și gaz ce înconjoară o gaură neagră din mijlocul galaxiei Messier 87 (M87), aflată la 55 de ani lumină de Pământ. Gaura neagră în sine nu poate fi văzută însă – la urma urmei, aceste obiecte cerești sunt extrem de dense și foarte dificil de observat. Ele nu permit luminii să pătrundă, așa că sunt depistate mai greu.

Pentru a le putea observa, cercetătorii caută așa-numitele umbre sau siluete ale găurilor negre. Siluetele reprezintă materia și radiațiile care circulă la o viteză incredibilă în jurul unei regiuni întunecate, adică gaura neagră. Doar așa pot oamenii de știință să observe.

Până acum, nimeni nu știa cu adevărat cum arată o gaură neagră. Aveam totuși o idee, mulțumită simulărilor și a filmelor SF, cum ar fi „Interstellar„. Însă gaura neagră descoperită de oamenii de știință de la NASA arată aproape la fel ca în simulările cercetătorilor de la Event Horizon Telescope (EHT), care au fost ghidați de teoria relativității a lui Einstein.

gaura neagra realitate simulare

Akiyama et al (ApJL (2019))

În imaginea de mai sus poți vedea o imagine cu gaura neagră surprinsă de oamenii de știință de la NASA (în stânga), imaginea simulată a găurii negre (în centru) și imaginea simulată blurată pentru a se potrivi cu rezoluția telescopului (în dreapta). Singura problemă? Oamenii se așteptau ca gaura neagră să arate mai degrabă așa, ca în „Interstellar”:

gaura neagra interestellar

„Imaginea din Interstellar este aproape corectă”, a explicat cercetătorul postdoctoral Kazunori Akiyama, de la Observatorul Haystack din cadrul Massachusetts Institute of Technology, care a condus echipa care a creat imaginea simulată de EHT.

Gaura neagră din „Interstellar” pare să aibă o dungă subțire de materie în centrul său, pe când cea surprinsă de cercetătorii de la NASA nu are. De ce? Cercetătorii spun că gaura neagră M87 a fost văzută mai degrabă de la poli, nu din față. Discul de materie din jurul lui M87 ar fi astfel de neobservat din perspectiva din care a fost făcută fotografia.

Chiar dacă nu arată ca în filme, gaura neagră fotografiată de NASA este cea mai apropiată imagine cu o gaură neagră pe care o pot obține cercetătorii în prezent.