Funcția foto de pe iPhone 11 pe care o s-o dorești și pe Android

Funcția foto de pe iPhone 11 pe care o s-o dorești și pe Android
Sursa foto: Forbes
14:07 13.05.2019

Apple aduce câteva funcții noi pe iPhone 11, iPhone 11 Max și iPhone XR 2 ca să te facă să treci mai ușor peste exteriorul urât al acestora.

Potrivit unui nou raport Bloomberg, știm că Apple va aduce un sistem de trei senzori foto pe iPhone 11 și iPhone 11 Max ce va fi format dintr-o cameră foto normală, una telefoto și una ultrawide. În același timp, iPhone XR 2 va trece la două camere foto pe spate, iar una dintre ele va fi capabilă de un zoom optic similar cu cel realizat de iPhone X și iPhone Xs.

Pe lângă hardware, Apple aduce îmbunătățiri și software pentru a crește performanța fotografică a noului telefon. Astfel, se pare că iPhone 11 va avea o funcție numită autocorect care ar putea corecta pozele pe care le faci. Acestă funcție ar putea recompune o fotografie în așa fel, încât subiecții din imagine să nu mai fie „tăiați” greșit sau în afara cadrului.

Este foarte probabil ca aparatul foto să realizeze două fotografii și în cazul în care senzorul principal nu a surprins bine subiectul să folosească bucăți de fotografie din cadrul larg ca să întregească poza.

Mai departe, toate cele trei telefoane vor suporta încărcarea wireless inversă, ceea ce le va permite utilizatorilor să-și încarce fără fire căștile AirPods. Acestă funcție este disponibilă deja pe două telefoane Huawei și pe Galaxy S10, dar încărcarea este lentă astfel.

iPhone 11 va fi mai performant și cu o autonomie mai bună

Nu în ultimul rând, creierul telefoanelor va fi noul procesor A13, conceput de Apple și produs în serie de TSMC din acestă lună.

Vestea proastă este că toatele cele trei modele de iPhone-uri din 2019 vor avea același design introdus în urmă cu doi ani de zile. Asta înseamnă același ecran cu un decupaj uriaș în partea de sus a telefonului. Mai mult, pe spate se schimbă modulul de cameră foto.

Pe spate, cei trei senzori vor fi încadrați într-un pătrat (similar cu cel de pe Mate 20 Pro), dar nu în mijlocul telefonului, ci în partea din dreapta sus. În plus, acest iese în relief destul de mult. Bateria lui iPhone 11 Max ar fi de 3650 mAh, iar cea a lui iPhone 11 ar ajunge la 3322 mAh.

iPhone XR 2 va fi disponibil și în două culori noi: mov-lavandă și verde. În același timp, compania ar renunța la culorile „coral” și albastru pentru acestă versiune.

iPhone-ul din acest an se anunță a fi unul care nu va stârni entuziasm și ce va avea un design îmbătrânit

Sursa: Forbes
loading...