27 sept. 2019 | 12:45

Finalul Game of Thrones, în atenția tuturor: scuza actorilor pentru dezastru

ACTUALITATE
Finalul Game of Thrones, în atenția tuturor: scuza actorilor pentru dezastru

Dacă te-a dezamăgit finalul Game of Thrones, să știi că nu ești singur. Din fericire, vedetele îndrăgitului serial au o explicație pentru ce s-a întâmplat în ultimul sezon.

În perioada în care s-a aflat pe micile ecrane, Game of Thrones a depășit toare recordurile posibile, de la piraterie și până la costuri de producție. În mare parte, este cea mai îndrăgită producție din toate timpurile, iar unele episoade au intrat în clasamentul IMDb ca fiind cele mai bune producții TV din toate timpurile. Pentru cei mai mulți fani însă, producătorii au dat-o de gard când vine vorba de ultimul sezon.

Indiferent care a fost lungimea episoadelor, cei mai mulți sunt de părere că sezonul opt a fost făcut în grabă, fără o atenție deosebită alocată dezvoltării personajelor. Cu alte cuvinte, dacă ar mai fi existat măcar un sezon de tranziție, poate am fi înțeles mai bine gesturile lui Daenerys din ultimele două-trei episoade și finalul aparent absurd ar fi venit mai natural.

Foarte mulți fani și-au vociferat dezamăgirea online vizavi de modul în care s-a încheiat Game of Thrones. Printre ei, nu s-au numărat însă vedetele show-ului. Actorii pe care i-ai văzut pe micul ecran în toți acești ani au fost reticenți în a ieși în lumina reflectoarelor după difuzarea ultimului episod. Același lucru este valabil și în cazul creatorilor GoT.

Așteptări mari la Emmy pentru Game of Thrones

Pentru că show-ul a avut nu mai puțin de 32 de nominalizări la premiile Emmy, o mare parte din distribuție a fost prezentă pe covorul roșu de la Hollywood. Din păcate pentru ei, au plecat acasă cu doar două premii, pentru cel mai bun serial dramă pentru cel mai bun actor în rol secundar – Peter Dinklage.

Fiecare dintre actorii din Game of Thrones prezenți la gala premiilor Emmy au primit întrebări despre final. Pentru ei toți, răspunsul a venit din partea lui Kit Harington. Având în vedere că întrebarea pe care a primit-o actorul din spatele lui Jon Snow a gravitat în jurul termenului controversă, răspunsul său a fost un pic defensiv. Nu a fost foarte agresiv, dar se vede că nu are foarte multă răbdare pe marginea acestui subiect.

”Controversă. Încă nu am văzut show-ul, așa am tratat eu controversa. Nu am văzut ultimul ultimul sezon, dar știu de ce a fost nevoie ca să-l filmăm și a fost greu, iar toată lumea a investit multă dragoste și efort în el. Controversă pentru noi – știam că ceea ce facem era corect din punctul de vedere al poveștii și știam că este corect pentru personaje pentru că am trăit cu el timp de 10 ani. Controversă pentru noi – nu prea ne-a afectat.”, a declarat Kit Harington de pe covorul roșu de la Emmy.

Una peste alta, finalul GoT va rămâne un subiect sensibil pentru mult timp de acum înainte. În mod realist, dacă era convins că a ieșit superb și merită toată atenția, până și Harington i-ar fi dedicat câteva ore, dar nu a făcut-o. Nu contestă nimeni volumul de muncă investit în sezonul opt al show-ului, dar se mai putea lucra cu siguranță la scenariu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele