Omul care ar putea distruge moștenirea lăsată de Steve Jobs

Omul care ar putea distruge moștenirea lăsată de Steve Jobs
11:30 01.07.2019

Plecarea designer-ului Jony Ive de la Apple dezvăluie ce bănuiam de ceva timp: lui Tim Cook nu-i pasă de produsele Apple, ci doar de profit.

Probabil foarte mulți dintre voi știu deja istoria lui Steve Jobs, felul în care a contribuit la crearea Apple, dar și la renașterea brandului, după ce s-a reîntors la conducere. S-au scris multe articole, multe cărți despre Steve Jobs. Unii îl iubesc, alții îl urăsc. Un lucru asupra căruia cu toții putem cădea de acord este că Steve Jobs iubea produsele pe care compania le producea. El credea în ele. Se vedea asta și în prezentările pe care le făcea. Era implicat în dezvoltarea produselor, fie că a fost vorba de iPhone sau iMac.

Și multe lucruri nu se întâmplau fără ca Jobs să-și dea acordul. Se pare că nu acesta este cazul și cu Tim Cook, actualul șef al companiei. La fiecare lansare de produs, Tim Cook urcă pe scenă, vorbește despre cât de bune sunt, ce performanțe înregistrează și așa mai departe. Dar parcă nu-l crezi când zice de un iPhone sau un Macbook că e foarte bun. De asemenea, Cook, de cele mai multe ori, invită alte persoane să vorbească despre anumite caracteristici ale produselor.

În plus, dacă te uiți peste clipurile video și peste imaginile din zona de hands on cu noile produse o să-l vezi pe Tim Cook mai tot timpul nedumerit. Și mai tot timpul cineva îi explică felul în care funcționează un nou gadget sau de ce a fost creat în acest mod și nu altfel.

Pai, stăi puțin. Un CEO nu ar trebui să cunoască tot ce e de știut despre un produs de-al companiei? Măcar acolo un briefing înainte de eveniment, în care să se treacă în revistă principalele caracteristici?

Un moment definitoriu este exemplificat în acest video.

De ce șeful departamentului de design îi explică ceva atât de elementar lui Tim Cook? El nu s-a uitat peste desene? Nu știe că acel mâner este folosit pentru a scoate carcasa? Înțeleg să nu-l intereseze frecvența la care funcționeză memoria RAM, însă ar trebui să aibă o idee generală despre cum arată și cum funcționează un produs.

Se pare că acesta ar putea fi motivul principal pentru care Ive a decis să plece. Potrivit unui articol The Wall Street Journal, Ive era dezamăgit de faptul că Tim Cook „părea să nu fie interesat de procesul de producție”

Steve Jobs a murit în 2011, iar atunci o acțiune Apple costa aproape 50 de dolari, iar valoarea de piață era de 300 de miliarde de dolari. În prezent, compania americană oscilează în jurul pragului de un trilion de dolari (1000 de miliarde de dolari).

Tim Cook se pricepe la business. Nu ai cum să negi asta. Numai în 2018, Apple a încasat peste 265 de miliarde de dolari, cel mai mare venit din istoria companiei.

Iar acum, când iPhone-ul nu se mai vinde așa de bine, Apple vinde servicii, abonamente precum Appne News, Apple TV sau Music. Toate aceste noi servicii au potențial uriaș și pot face ca Apple să nu mai depindă atât de mult de vânzările de iPhone.

Steve Jobs se pricepea extraordinar de bine la a crea noi produse, însă Apple, sub Tim Cook, nu a mai scos produse atât de revoluționare, ci doar modele îmbunătățite ale variantei anterioare. Asta poate fi din cauza designerilor fără idei, dar și din cauza board-ului și modului de conducere al unei companii bazat doar pe profit.

loading...