Mai mult decât muzică: motive în plus pentru care să mergi la Electric Castle

Mai mult decât muzică: motive în plus pentru care să mergi la Electric Castle
Sursa foto: Electric Castle / Facebook
18:57 12.07.2019

Electric Castle este unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică de la noi, iar aici sunt câteva motive în afară de muzică pentru care ar merita să mergi și tu.

Electric Castle are loc în fiecare an la castelul Bánffy din comuna Bonțida, un sătuc istoric din județul Cluj. Anul trecut, peste 200.000 de participanți s-au zbenguit în ploaie pe muzica lui Jessie J sau a lui Damien Marley. Ca întotdeauna, nici anul acesta nu vor veni nume extrem de mari pe scena din România, însă succesul Electric Castle nu se bazează doar pe muzică.

N-o fi vreun Burning Man sau Coachella, dar Electric Castle a devenit unul dintre festivalurile preferate ale românilor. Deși Florence and The Machine, The Vaccines, 30 Seconds to Mars și mulți alți artiști buni vor veni la Cluj săptămâna următoare, am ales câteva motive pentru care să mergi la festival, în afară de muzica artiștilor din line-up.

Electric Castle începe pe 17 iulie, deci încă mai ai timp să-ți iei bilet dacă nu ai făcut-o deja.

Peisaj medieval de castel

Cum fiecare festival are specificul său, Electric Castle vine cu un aer diferit de restul. Numele festivalului vine chiar de la locația în care acesta are loc, Castelul Bánffy, a cărui construcție a început în secolul 15. Ideea unui festival de muzică electronică într-un castel medieval a părut una destul de ciudată la început, însă a devenit rapid unul dintre motivele pentru care festivalul e atât de popular.

Chiar și Mihai Păun, directorul Electric Castle, spune că s-a confruntat cu câteva piedici la început, în ceea ce privește locația. Spune că se gândeau cum ar putea integra „zona asta de curat, young și urban într-un context istoric, medieval”. Deși aerul este unul medieval, într-adevăr, organizatorii au mers totuși pe o structură contemporană. „Nu vrem să punem făclii medievale într-un castel medieval sau să ne îmbrăcăm în dragon”, mai spune directorul festivalului de muzică.

Ploaia de la Electric Castle

Ploaia de la festivalul de muzică de la Cluj e deja o tradiție și cei mai mulți vin deja pregătiți cu cizme de cauciuc sau pelerine de ploaie pentru a se proteja cât de cât de fenomenul meteo. Deși unii o consideră o piedică în calea distracției lor, nu poți să nu accepți că un concert în ploaie (când afară nu sunt temperaturi cu minus, bineînțeles) nu poate fi fun. Mai ales când toți ceilalți participanți la Electric Castle dansează în picături de ploaie lângă tine.

Pe lângă asta, fotografiile din ploaie de la Electric Castle sunt poate cele mai reușite din cadrul festivalului. E amuzant și faptul că organizatorii chiar au mutat festivalul din iunie, în iulie, cu gândul că vor scăpa de ploaie. Fără succes însă.

Experiențele de la festival

Pe lângă muzică, Electric Castle vine cu o mulțime de experiențe interesante anul acesta, care îi vor da festivalului un caracter cu adevărat electric.

Pentru a respecta tradiția, caruselul Royal Wheel va reveni la castel și anul acesta. Pe partea sportivă, una dintre cele mai populare experiențe de anul trecut revine și ea: reverse bunjee, prin care vei fi aruncat zeci de metri în aer. Pentru cei mai puțin curajoși, există și o opțiune mai lipsită de adrenalină, patinajul pe gheață artificială.

Festivalul introduce conceptul Sensorial Playground și vine cu experiențe senzoriale interactive prin care să experimentezi altfel festivalul. De asemenea, vor exista și efecte de laser și holograme sau proiecții imersive de video mapping.

loading...