De ce nu merită să-ți mai iei folie de protecție la telefon, fie ea și de sticlă

De ce nu merită să-ți mai iei folie de protecție la telefon, fie ea și de sticlă
10:24 27.10.2019

Smartphone-urile de top sunt mai scumpe ca niciodată în 2019, iar acest detaliu te face un pic mai paranoic când vine vorba de a avea grijă de ele. Asta nu înseamnă însă că ar trebui să optezi pentru o folie de plastic sau de sticlă, iar motivele sunt multe.

Cel mai nou iPhone ajunge până la 8200 de lei în România, în varianta 11 Pro Max de 512GB. Un Galaxy Note 10 gravitează în jurul valorii de 5200 de lei, iar un Huawei P30 Pro se apropie de 4000 lei. Într-o lume ideală, aceste valori ar trebui asociate cu o mașină de învățăcei, cu o bicicletă electrică sau un electrocasnic pe care îl cumperi o dată în viață. Nu este normal să dai atât de mulți bani pe un terminal pe care îl schimbi o dată la doi ani, dacă stai bine cu răbdarea, sau în fiecare an, dacă ai bani de aruncat.

Nu discut aici de telefoane care costă 1000 lei, în contextul în care nu ai cocheta niciodată cu o investiție mai mare de atât într-un telefon. În cazul în care intri în această categorie și oricum ai făcut un efort financiar semnificativ pentru a ți-l cumpăra, protejează-l. Poate îl vei folosi patru ani, poate este pentru mama ta sau bunicul tău. Ai grijă de el. Cumpără-i husă, folie de protecție și fă tot ce-ți stă în putință pentru a-i prelungi viața. Acest articol nu este pentru tine.

Telefoanele scumpe sunt mai frumoase ca niciodată, iar ecranele sunt rezistente

Galaxy Note 10 ecran spart

Majoritatea telefoanelor de top ale momentului folosesc Corning Gorilla Glass pentru protecția ecranului. Acest material a fost prezent în prima generație de iPhone lansat în urmă cu 12 ani, dar a evoluat foarte mult. În prezent, discutăm de generația a șasea de Gorilla Glass, iar materialul este prezent pe Galaxy Note 10, Redmi Note 8, OnePlus 7T și multe alte dispozitive.

Gorilla Glass este mai rezistent decât orice formă de sticlă. Indiferent de condițiile în care îți folosești aparatul, în teorie, ar trebui să fie aproape imposibil de zgâriat. Nu contează dacă îți telefonul în buzunar împreună cu chei, un briceag sau alte dispozitive ascuție. Gorilla Glass 6 este un material mai rezistent decât majoritatea metalelor cu care ai putea intra în contact în condiții normale.

Conform spuselor producătorului, dacă îți scapi telefonul cu Gorilla Glass 6 de 15 ori de la o înălțime aproximativă de un metru, ar trebui să fie în regulă. Nu își pierde rezistența în timp, face față la zgârieturi și, cel mai important, nu afectează claritatea și calitatea imaginii afișate. Dacă ai o curiozitate despre acest material, găsești aici toate specificațiile.

Cei de la Apple au renunțat la Corning ca furnizor de sticlă de protecție și au optat pentru propria soluție creată in-house. În cazul iPhone 11 Pro, ei pretind că ar fi cea mai rezistentă sticlă folosită vreodată într-un smartphone, atât pe fața, cât și pe spatele aparatului. În practică, nu face minuni la trânte, dar se zgârie foarte greu, la fel ca alte telefoane scumpe. Nu ai cum să zgârii un iPhone 11 Pro cu chei, monezi sau lame de bărberit. La trânte, de la aproximativ un metru și jumătate înălțime, panoul se sparge, iar pentru că este OLED, nu mai este utilizabil deloc. Trebuie înlocuit.

Un telefon nou este mai rezistent decât un telefon vechi

Telefoanele noi de top rezistă la zgârieturi și nu rezistă la trânte. Dacă îți iei o folie, fie ea și de sticlă, sunt șanse mari să se zgârie semnificativ mai repede decât panoul efectiv. În plus, va afecta negativ claritatea ecranului și performanța lui. Nu contează cât este de scumpă. În momentul în care pui ceva în fața unui ecran, acela nu se va mai vedea la fel, indiferent ce este acel ceva.

O mare parte din prețul pe care îl investești într-un smartphone scump constă în ecran. Din acest motiv, înlocuirea lui poate depăși cu ușurință 1000 sau chiar 1500 lei. Dacă îl acoperi, în teorie, îl protejezi. În practică, reduci semnficativ din valoarea utilă a investiției tale fabuloase. Nu mai vorbim de faptul că o folie pusă prost și o folie pusă bine se dezlipesc la un moment dat.

Vezi că s-a ridicat un colț, încep să apară bule de aer dedesubt și să se adune mizerie. Asta înseamnă că telefonul tău de 5000 de lei, după trei sau șase luni de utilizare intensă, va arăta precum unul de 1500 lei, mai ales în fața unui ochi neantrenat. Nici nu merită să mai adaugi la lista de ”performanțe” aferente foliilor faptul că rețin amprente într-un mod surprinzător de eficient, în timp ce ecranele de la telefoanele scumpe fac o treabă din ce în ce mai bună în a le masca.

Soluția mai bună decât o folie de protecție din sticlă sau plastic

oneplus 7 ecran spart

Soluția magică la cea mai supărătoare problemă din lume este să încerci să ai grijă de telefon, iar dacă nu ești foarte bun la asta, fă-i asigurare. De cele mai multe ori, te costă în jur de 100 de euro pe an, indiferent dacă o faci la iStyle, Vodafone, Orange sau alt operator de telefonie și te bucuri în proporție de 100% de jucăria ta prețioasă. Insist, dacă ai cheltuit 1000 de lei pe un telefon, astfel de investiții suplimentare sunt absurde. Când ai ajuns însă la 1000 sau chiar 1500 de euro pe un smartphone, nicio o carcasă, husă sau folie nu este mai bună decât o asigurare. Ca o notă interesantă de subsol, majoritatea asigurărilor se reflectă într-un telefon nou în caz de furt, iar acela este un bonus greu de ignorat ca și valoare.

Până și o reparație la un service autorizat o dată pe an este mai bună decât să schimbi foliile de 2 – 3 ori pe an. Iar dacă ți-ai spart ecranul sau spatele la telefon de mai mult de două ori pe perioada garanției, s-ar putea ca acel gadget să nu fie pentru tine. Poate este prea mare, prea alunecos sau prea scump. În cazul în care vorbești foarte mult la telefon și obișnuiești să-l sprijini de umăr după ce ai dat 5000 de lei pe el, nu o fă.

Cumpără-ți niște căști care îți plac, preferabil fără fir între ele și obișnuiește să pui mâna pe ele când îți sună smartphone-ul, decât să te arunci să răspunzi în mod obișnuit. Vei avea mai mult de câștigat pe termen lung. În plus, dacă răspunzi la căști mai des, ai mari șanse să te țină bateria mai mult la telefon. Nu de alta, dar de fiecare dată când răspunzi la un apel de pe mobil, tentația este mult mai mare să mai stai câteva minute pe Facebook, Instagram, email sau altă sursă de distragere. Dacă ai închis apelul din căști, îți vezi mai departe de viața ta, în timp ce telefonul este în siguranță în buzunar.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI